HCM Minaur Baia Mare a bifat la prima victorie în Liga Campionilor

loading...

HCM Minaur Baia Mare a reușit duminică, prima sa victorie în Grupa D a Ligii Campionilor la handbal masculin. Campioana României s-a impus cu 35-30 în fața echipei HC Motor Zaporoje din Ucraina.

hcm baia mareHCM Minaur Baia Mare a gustat duminică, în Sala Sporturilor ”Lascăr Pană” din Baia Mare, primul său succes în Liga Campionilor.

Băimărenii au dominat jocul prin maghiarii Peter Tatai și Tamas Ivancsik, cei mai buni jucători ai partidei.

Campioana României a avut un început foarte bun de meci și a condus la trei goluri, pentru ca în minutul 20 diferența să fie de 13-8. La pauză, avantajul echipei gazdă era de patru goluri, 18-14.

Minaur s-a distanțat la șase goluri în minutul 40. Cea mai mare diferență de scor s-a înregistrat în minutul 55, când Minaur a condus cu 33-25.

În final, după 60 de minute de joc fantastic, Campioana României s-a impus cu 35-30 și urcă pe locul doi în Grupa D, după Skjern Handbold.

Următoarea partidă pentru HCM Minaur în Liga Campionilor va avea loc duminica viitoare, tot pe teren propriu, cu Kadetten Schaffhausen.

348 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*