Breaking news

Hănescu a îngropat România în Cupa Davis. Tricolorii au luat bătaie de la Ucraina

loading...

România a fost învinsă cu scorul de 4-1, de Ucraina, în primul tur al Grupei 1, zona Europa-Africa a Cupei Davis. Tricolorii au pierdut pe mâna lui Victor Hănescu, care a fost învins atât de Ilia Marcenko cât și de Serghei Stahovski.

romania - ucraina - davis cupRomânia a ratat accederea în turul doi al Cupei Davis, fiind învinsă în mod surprinzător de Ucraina. Hănescu a fost cel care a îngropat România, întrucât a pierdut ambele partide disputate cu cei doi ucrainieni.

Victor Hănescu a servit primul în partida cu Serghei Stahovski, și-a câștigat game-ul după care a reușit să facă brake. Grație celor două duble greșeli reușite consecutiv pe primul serviciu de ucrainian. La scorul de 5-2, Hănescu a ratat o două mingi de set pe serviciul adversarului. A urmat la serviciu și după ce i-a anulat ucrainianului trei mingi de re-brake, Hănescu a ratat o nouă minge de meci. După care a trecut în avantaj și a câștigat primul set cu 6-3, grație unui lung de line superb.

Românul nu a început bine setul doi, întrucât și-a pierdut la zero primul serviciu și Serghei Stahovski a preluat conducerea cu 2-0 și mai apoi cu 3-0 pe al doilea serviciu. Hănescu a pierdut și al doilea serviciu și ucrainieanul s-a distanțat la 4-0. În cele din urmă, Victor Hănescu a pierdut setul doi cu scorul de 3-6.

Hănescu a început cu stângul și setul trei, pierzându-și primul serviciu. După care, românul a ratat trei mingi de re-brake, iar ucrainianul a preluat conducerea cu 2-0. Victor Hănescu a continuat să joace foarte slab și a reușit să-și piardă din nou serviciul la scorul de 2-4. Stahovski a urmat la serviciu și și-a adjudecat și setul trei cu scorul de 6-2.

În setul patru, Hănescu și-a pierdut din nou serviciul la scorul de 1-1. La scorul de 5-3, pe propriul serviciu, Hănescu și-a pierdut din nou serviciul și Ucraina a câștigat întrecerea cu România.

Este al doilea meci pierdut de Hănescu în meciul cu Ucraina după ce vineri a pierdut în fața lui Ilia Marcenko, clasat abia pe locul 160 mondial. România a câștigat până acum doar meciul de dublu, după ce cuplul format din Horia Tecău și Marius Copil s-a impus cu 3-1, în fața perechii Denis Molcianov/Serghei Bubka jr.

Marius Copil trebuia să joace cu Ilia Marcenko în al cincilea meci al întrecerii cu Ucraina, însă partida a fost anulată Acum tricolorii sunt nevoiți să joace cu Letonia pentru a putea rămâne în grupa euro-africană a Cupei Davis.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata