Halep va fi prezentă la meciul din Fed Cup pe care România îl va juca cu Belgia

loading...

Președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a confirmat faptul că Simona Halep va fi prezentă la meciul de Fed Cup cu Belgia de luna viitoare.

simona halepPotrivit proagora.net, Cosac a fost invitat la Dolce Sport unde printre altele a spus că Halep va fi prezentă la meciul României cu Belgia, programat pentru 11 și 12 februarie, în primul tur al Grupei a II-a. Întâlnirea este extrem de importantă pentru că este primul pas spre revenirea în Grupa Mondială, de unde am retrogradat anul trecut.

Teoretic România este favorită pentru că are trei jucătoare în top 32 WTA, iar cea mai bine plasată jucătoare este pe locul 60. Wikmayer și Flipkens sunt două jucătoare care pot produce oricând surprize. De asemenea, Belgia a promovat din al treilea eșalon valoric al competitiei, pe când România a retrogradat din primul eșalon, după ce a fost învinsă de Germania cu 4-1.

Dacă va ieși învingătoare din această întâlnire, România va juca barajul pentru a reveni în Grupa Mondială.

Meciul mai este important deoarece este primul în care Ilie Năstase este căpitan nejucător după ce a fost numit în această funcție în octombrie 2016. O altă așteptare de la partidă este de a vedea dacă acesta o readuce în echipă pe Sorana Cîrstea, după evoluția bună de la Australian Open, unde a ajuns  până în optimi.

La primul Grand Slam al anului, Simona Halep a avut rezultate diametral opuse, fiind învinsă în primul tur de Shelby Rogers, cu 6-3, 6-1.

735 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*