Georgia Crăciun, dublu succes la Inedit Open Tour. A câștigat atât la simplu cât și la dublu

loading...

Georgia Andreea Crăciun a câștigat atât proba de simplu, cât și cea de dublu a competiției ITF Inedit Open Tour, dotată cu premii de 15.000 $, de la Tenis Club Curtea de Argeș.

georgia craciunAstfel, perechea Georgiana Andreea Crăciun/ Ilona Geogiana Ghioroaie a câștigat vineri turneul Inedit Open Tour, după ce a învins în finală, cu scorul de 6-3, 7-5, cuplul Camelia Elena Hristea/Gabriela Nicole Tătăruș.

Iar duminică, Georgia Andreea Crăciun a învins-o în finala Inedit Open Tour, cu scorul de 6-1, 6-1, pe Riya Bhatia (India) în finala Inedit Open Tour.

“De la început am pus presiune, am fost agresivă în joc. Sunt bucuroasă că mi-am dus planul până la sfârșit. Este cel mai reușit meci al meu, am crezut în mine, mi-am controlat emoțiile. A contat și victoria de la dublu. Iar anul acesta am mai câștigat la simplu și la dublu, în Antalya, a spus Georgia.

„Ca de fiecare dată, Curtea de Argeș este printre cele mai primitoare orașe, cu o organizare a turneelor ireproșabilă. Care asigură tuturor participantților cele mai bune condiții, cu sponsorul Dr. Oetker în prim plan. Ne bucurăm că o româncă, Georgia Crăciun, care nu a împlinit încă 18 ani, a câștigat atât la simplu, cât și la dublu. Este o sportivă cu un potențial deosebit și sunt convins că va fi o a doua Simona în viitorul apropiat. Mulțumiri adresate tuturor celor implicați, de la sponsorul principal Dr. Oetker până la copii de mingi. Pe an ce trece Curtea de Argeș devine unul dintre cele mai importante, dacă nu cel mai important centru de competiții internaționale. Ori aceste turnee fac trecerea de la juniori către tenisul de performanță, unde pot obține primele puncte internaționale. Compania Dr. Oetker s-a focusat să sprijine copii prin organizarea acestor competiții în România, să fie cât mai multe, astfel încât costurile copiilor să fie cât mai mici. Când simți că o companie de renume mondial precum Dr. Oetker este alături, atunci nici un efort nu este prea mare”, a spus George Cosac, președintele FR Tenis, cel care a premiat-o pe Georgia.

Directorul bazei Tenis Club Curtea de Argeș, Gheorghe Borțan: “Mă bucur că Municipiul Curtea de Argeș are o tradiție în organizarea turneelor internaționale”.

La turneul ITF rezervat senioarelor, Inedit Open Tour, dotat cu premii în valoare de 15.000 $, care se dispută la Tenis Club din Curtea de Argeș, la care sponsor principal a fost Dr. Oetker,  au concurat sportive din 12 țări.

Partidele din faza finală a ITF Inedit Open Tour au putut fi urmărite pe live streaming, care se poate accesa la link-ul: http://astenisclub.ro/ineditopentour/live-broadcast. Pe site-ul Turneului – http://www.astenisclub.ro/ineditopentour/, cât și în social media – pagina de Facebook – Tennis Stars se află știri și informații actualizate pe toată durata desfășurării competiției. Partenerul oficial Inedit Open Tour este Dr. Oetker România – Inedit, bunatati din soia, iar organizatorii turneului Tenis Club Curtea de Argeș si Federația Română de Tenis. Turneul face parte din calendarul competițional al ITF Pro Circuit. Sponsorii ediției 2017 sunt: Păstrăvăria Brătioara, Vodafone, Steinel, Euro Tehno Group, Karcher, Annabella, Râureni, Hotel Posada, Consiliul Local Curtea de Argeș și Consiliul Județean Argeș. Parteneri media: Radio Argeș Expres și Ziarul Argeș Expres. Promotorul turneului este SCG-Smart Corporation Group.

339 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*