Breaking news

Gabriela Szabo, dezamăgită de eșecul românilor la Mondialele de la Moscova

loading...

Gabriela Szabo, prezentă luni seară la Gala Turismului Românesc, a declarat pentru exclusivNEWS.ro, că este profund dezamăgită de rezultatele atleților români la Mondiale și de ceea ce se întâmplă în atletismul românesc.

gabi szaboCampioana olimpică și mondială, Gabriela Szabo, proaspăt învestită cu titlul de Ambasador al Turismului Românesc, este tristă pentru faptul că seniorii români nu au câștigat nicio medalie la Mondialele de la Moscova.

Delegația României s-a întors de la Campionatele Mondiale fără nicio medalie. Pentru mine este trist acest lucru, că sportivii noștri la nivel de seniorat nu performează.  Așa cum am spus și la Adunarea Generală de acum câteva luni, nu banul generează performanță ci preformanța generează banul. Din păcate lumea atletismului din România a căzut în această vraja a banului”, a declarat Gabriela Szabo pentru exclusivNEWS.ro.

Gabi Sazabo spune că o primă explicație a eșecului atleților români la Mondialele de la Moscova o reprezintă lipsa specialiștilor și a antrenamentelor făcute de sportivi, care nu sunt gândite pentru marea performanță.

Explicațiile sunt foarte multe, avem nevoie de specialiști. Ca în orice organizație, antrenoratul se face treptat. Nu oricine are capacitatea de a pregăti marea performanță. Aici se greșește foarte mult. Noi nu mai avem specialiști pregătiți pentru marea performanță. Atleții noștri la nivel de seniorat nu se pregătesc pentru performanțele mondiale. Antrenamentele lor sunt o dolce vita în continuare. O spun cu toată responsabilitatea, pentru că am văzut. Degeaba o să vină unii să mă blameze, pentru că știu foarte clar că sportivii și atleții noștri în special, nu se pregătesc pentru performanță mondială. Se pregătesc pentru a prinde echipa națională, pentru un Campionat Mondial, la o sutime, la o secundă. Baremurile sunt destul de mici, și când te duci acolo, ne punem întrebarea: Oare de ce?!, că m-am pregătit! Păi te-ai pregătit să prinzi lotul pentru mondiale nu să fii finalist sau să prinzi o medalie la Mondiale”, a explicat pentru exclusivNEWS.ro, Gabriela Szabo.

Marea campioană olimpică, declarată în 1999 atleta anului în lume, spune că Bianca Răzor, semifinalistă la 400 m la Mondialele de la Moscova, își dorește să facă cu adevărat performanță, că muncește enorm și este convinsă că aceasta va reuși.

În privința Roxanei Bîrcă, prinsă dopată la Universiada de la Kazan, Szabo spune că sportiva era ambițioasă și avea atitudinea de a face performanță, de a prinde lotul național, dar că ceea ce a făcut nu face cinste sportului românesc și atletismului.

Din cei 17 sportivi calificați la Mondialele de Atletism de săptămâna trecută de la Moscova, doar cinci au ajuns într-o finală mondială: Marian Oprea la triplusalt(locul 6), Ancuța Bobocel la 3000 m obstacole (locul 6), Ștafeta de 4×400 m feminin(locul 7), Bianca Perie – aruncarea ciocanului (locul 11), Marius Ionescu – maraton (locul 26), Marius Cocioran – 50 km marș (locul 40).

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata