Breaking news

Elisabeta Lipă și-a depus candidatura pentru șefia COSR

loading...

Elisabeta Lipă vrea să devină președintele COSR. Cea mai valoroasă canotoare din toate timpurile, îi are ca și contracandidați pe Octavian Bellu și Alin Petrache.

elisabeta lipaVicepreședinte COSR, președinte al CS Dinamo și al FR de Canotaj, Elisabeta Lipă a declarat pentru AGERPRES că decizia de a candida la președinția COSR a fost luată în ultimele 24 de ore.

Azi am depus dosarul de candidatură la sediul COSR. Experiența pe care am acumulat-o în atâția ani de zile în administrația sportivă, vârsta, performanța sportivă în primul rând, pentru că vorbim de olimpism, m-au determinat să candidez. Cred că fiecare dintre noi, sportivii olimpici, care am reprezentat România la Jocurile Olimpice, ar trebui să facem lucrul acesta. E un gest de onoare pentru fiecare să ne exprimăm dorința de a candida la președinția COSR. A fost o decizie foarte greu de luat, m-am hotărât în ultimele 24 de ore, poate chiar e prea mult spus în ultimele 24 de ore”, a declarat Elisabeta Lipă pentru AGERPRES.

Cvintupla campioană olimpică, obișnuită cu competiția în întreaga carieră, așteaptă cu interes lupta cu ceilalți contracandidați, Octavian Bellu și Alin Petrache.

Am 24 de ani în slujba sportului ca sportivă, am concurat la atâtea competiții că nu le mai știu numărul. Faptul că mi-am depus candidatura mi se pare ceva normal. Membrii COSR sunt cei în măsură să hotărască cine este cel mai bun de a fi în fruntea COSR. Din punctul meu de vedere, ar trebui și alți sportivi de marcă să-și depună candidatura. Întotdeauna am fost optimistă, pentru că altfel nu ajungeam la performanțele pe care le-am obținut. Îmi place foarte mult locul I, dar nu înseamnă că dacă nu voi ieși președintele COSR va fi un eșec ieșit din comun pentru mine. Trebuie să dăm toți dovadă de fair-play, să pornim frumos în această cursă și la sfârșit să ajungă cel mai bun, iar noi să-l încurajăm și să fim alături de el, ca să facem lucruri frumoase pentru sportul românesc”, a adăugat Elisabeta Lipă.

Alegerile pentru președinția COSR vor avea loc pe 29 mai, întrucât pe 15 aprilie, Octavian Morariu a anunțat că renunță la funcția de președinte al COSR.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata