După 4 ani, Sportul Studențesc a promovat în Liga I

loading...

Gașca nebună a fotbalului românesc, Sportul Studenţesc revine după 4 ani în prima Ligă a fotbalului mioritic.

sportul_studentescSportul a reușit promovarea după ce a câştigat meciul de duminică disputat în Regie împotriva Gloriei Buzău, scor 2-1. În urmă cu 4 ani, Sportul reușea cea mai bună performanțăd e după revoluție, locul 4 în campionat, însă  în birourile federale s-a hotărât retrogradarea echipei, prin retragerea licenţei de club profesionist, la o lună şi jumătate de la acordarea acesteia, beneficiară a acestei decizii fiind Pandurii. Acum s-a schimbat foaia. Gorjenii au retrogradat în Liga a II-a tocmai în sezonul în care Sportul revine în Liga I.

Golurile “studenţilor” au fost reuşite de Viorel Ferfelea (61, penalty) şi Costin Curelea (79), în timp ce pentru oaspeţi a punctat Boghiţoi (73). După fluierul final al arbitrului Comănescu, puţinii spectatori prezenţi în Regie au invadat terenul, sărbătorind alături de jucători. Echipa condusă de Vasile Şiman revine astfel în Liga 1 la patru ani după ce a fost retrogradată din cauza unor probleme de ordin financiar.

Până în acest moment, în Liga 1 au promovat Victoria Brăneşti, FCM Târgu-Mureş şi Sportul Studenţesc. În ultima etapă se va stabili şi cealaltă echipă promovată, lupta ducându-se între Universitatea Cluj şi Dacia Mioveni.

533 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*