Jucătoarea Alexandra Dulgheru s-a calificat în semifinalele turneului WTA din Olanda, dotat cu premii totale în valoare de 220.000 dolari.
După un sezon bun pe zgură, Dulgheru impresionează și pe iarbă. Tenismena română a învins-o în sferturile de finală pe Yaroslava Shvedova (Kazahstan), cu 3-6, 6-3, 6-4. Alexandra Dulgheru a ajuns pentru a treia oară în acest sezon în semifinalele unui turneu WTA. Românca, a cincea favorită a concursului, a câștigat toate partidele din această săptămână în trei seturi.Pentru un loc în finala turneului olandez, Dulgheru va juca împotriva învingătoarei meciului dintre principala favorită Justine Henin (Belgia) și Kristina Barrois (Germania).
0 comentarii | 235 vizualizari