Breaking news

Dragoş Dima a dat lovitura. A câştigat turneul Sibiu Open. Primul turneu de categorie ATP Challenger

loading...

Dragoş Dima a câştigat duminică, turneul de tenis ATP Challenger de la Sibiu după ce l-a învins în finală pe olandezul Jelle Sels.

Dragoş Dima, ajuns pe tabloul principal graţie unui Wild Card, a reuşit cel mai amre succes al său din carieră, cucerirea unui turneu de categorie ATP Challenger.

Dragoş Dima a câştigat primul set al finalei cu 6-3, după ce a reuşit trei break-uri. Setul se putea încheia cu 6-2, dacă românul nu îşi pierdea serviciul la scorul de 5-2.

În setul doi, Dragoş Dima a reuşit să se impună şi mai categoric, scor 6-2 şi după doar o oră şi 13 minute de joc, românul triumfă la Sibiu şi îşi adjudecă primul său trofeu ATP Challenger.

Dragoş Dima va primi 80 de puncte ATP şi 6190 de euro pentru câştigarea turneului Sibiu Open 2018 în timp ce olandezul Jelle Sels va primi 48 de puncte ATP şi un cec în valoare de 3650 de euro.

Graţie celor 80 de puncte ATP, Dragoş Dima va urca pe locul 278 în clasamentul ATP, cea mai bună clasare a sa din carieră.

Dragoş Dima devine astfel al doilea român care reuşeşte să câştige turneul de la Siibu, după ce Adrian Ungur l-a câştigat în 2012 şi 2015.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata