Breaking news

Bătaie de joc. Campionii mondiali la canotaj, premiați de Igaș cu gel de duș

loading...

Victor Mihalachi și Liviu Dumitrescu, campioni mondiali şi europeni la canoe au fost premiați de Minsitrul de Interne, Traian Igaș cu o plachetă și cu  UN GEL DE DUȘ.

În cadrul galei Clubului Sportiv Dinamo, de la Ministerul Administrației și Internelor, organizate miercuri, campionii mondiali au fost umiliți de minsitrul Igaș care le-a dat drept apreciere pentru titlurile mondiale și europene un gel de duș.

Canotorii s-au supărat foarte tare din cauza acestui gest și pentru că nu au fost avanați în grad, declarând că au de gând să plece de la Clubul Dinamo, unde sunt legitimați.

Nu o să mai avem răbdare pentru că am aşteptat doi ani la rând. Suntem campioni mondiali şi europeni şi nici măcar nu am primit o răsplată. Vom vedea ce vom face. Noi ce să facem? Să nu mai luăm medalii pentru că e criză? Sperăm să fim răsplătiţi aşa cum trebuie. Eu sunt angajat ca agent principal, iar colegul meu este colaborator. Ca şi anul trecut, la final de an, am primit o plachetă şi un gel de duş”, a spus Dumitrescu.

Pentru cele opt medalii câștigate la mondiale și europene, câștigate în ultimii doi ani, Victor Mihalachi  primește 800 de lei pe lună în baza unei convenţii, nefiind nici măcar angajat al MAI,  precum Dumitrescu.

Suntem nemulţumiţi pentru că avem probleme cu avansările şi cu angajările. Am avut promisiuni că voi fi angajat, dar nu s-a întâmplat nimic. În ultimii doi ani am adus cinci medalii de aur şi trei de bronz.  Noi o să facem performanţe oricum, pentru că ne place ce facem. Să vedem dacă şi clubul îşi va da interesul. Eu nu sunt angajat, am doar un contract de colaborare şi primesc 800 de lei pe lună. Până la urmă este vorba de viitorul nostru”, a adăugat Mihalachi.

La toate aceste suprări se aduagă și o plachetă primită de lgaș, pe care era scris greșit numele său. În loc de Mihalachi au scris Mihalache. Liviu Dumitrescu şi Victor Mihalachi, medaliaţi cu aur şi cu bronz la CM de kaiac-canoe de la Szeged. Dumitrescu şi Mihalachi au mai câştigat în acest an o medalie de aur şi una de bronz la Campionatele Europene. Cei doi au obţinut şi calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra.

 

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata