Atletico Madrid a câștigat trofeul Europa League

loading...

Atletico Madrid a câștigat trofeul Europa League, după ce a reușit să învingă echipa  Fulham, pe stadionul din Hamburg, cu scorul de 2-1.

atletico Meci nebun pe stadionul din Hamburg unde echipa madrilenă Atletico a câștigat prima cupă Europa League, după ce a reușit o victorie în fața echipei Fulham, în repriza a doua de prelungiri. Spaniolii prezenți în tribunele stadionului au declanșat fiesta, sărbătorind reușita echipei spaniole.

Golurile formaţiei madrilene au fost reuşite de atacantul uruguayan Diego Forlan (32, 116), în timp ce pentru Fulham a marcat galezul Simon Davies (37).
Atletico a preluat iniţiativa în acest meci încă din start şi a avut o primă mare ocazie în minutul 12, pe contraatac, uruguayanul Forlan şutând în bară, după o pasă a lui Aguero. Câteva minute mai târziu (16), Reyes a tras din lovitură liberă, dar portarul Schwarzer a prins în doi timpi.  Fulham a replicat printr-un şut din afara careului al lui Davies (20), prins însă de tânărul goalkeeper De Gea.  Atletico a reuşit deschiderea scorului în minutul 32, prin Forlan, care a reluat în plasă dintr-o uşoară poziţie de ofsaid, după un şut ratat al lui Aguero (1-0). Doar cinci minute a durat avantajul spaniolilor pe tabela de marcaj, pentru că galezul Davies a egalat în min. 37, cu un şut din apropiere, după o fază prelungită de atac (1-1).  Forlan a marcat golul prin care Atletico a câştigat trofeul, în minutul 116, când a deviat subtil mingea centrată excelentă a lui Aguero, balonul trecând şi printre picioarele lui Hangeland (2-1).  Atletico a câştigat al treilea trofeu internaţional, după Cupa Cupelor (1962) şi Cupa Intercontinentală (1974), disputând şi o finală de CCE şi alte două finale de Cupa Cupelor.

237 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*