Analiza etapei 21- CFR Cluj Lider in Liga I

loading...

5 meciuri s-au termiant la egalitate, și doar 3 victorii s-au înregistrat în etapa cu numărul 21 din returul Ligii I. Unirea Alba Iulia, Ceahlăul Piatra Neamț și Universitatea Craiova se zbat să rămână în primul eșalon al fotbalului românesc.

CFR CLuj bucurieVineri 12 martie au fost disputate trei partide care s-au încheiat cu două remize și o victorie a gazdelor. Astfel, Ceahlăul Piatra Neamț a remizat pe teren propriu împotriva celor de la Gaz Metan Mediaș, Ceahlăul fiind tot mai aproape de retrogradare după ce au strâns numai 15 puncte în această ediție de campionat. Al doilea meci al etapei le-a adus față în față pe Astra Ploiești și Poli Iași, meci încheiat cu scorul de 1-1, rezultat care multumește ambele echipe, acestea având mari șanse de a rămâne în Liga 1 și în sezonul viitor după ce au adunat fiecare câte 25 puncte. Meciul dintre Steaua București și Otelul Galați a încheiat ziua de vineri cu o victorie chinuită și controversată a gazdelor, Steaua București reușind să se impună pe teren propriu cu scorul de 1-0 prin golul marcat de Bogdan Stancu în minutul 11 al partidei.

Sîmbătă 13 martie Universitatea Craiova a reusit prima victorie din acest retur de campinoat impunându-se în fața celor de la FC Brasov cu scorul de 3-0, toate golurile echipei craiovene fiind reușite în prima repriză prin Găman, Barbu și Mihai Costea. Craiova rămâne însă în zona retrogradării, cu doar 21 de puncte reușite în acest sezon. În al doilea meci al zilei Internațional Curtea de Argeș a remizat cu Pandurii Târgu Jiu, scor 0-0, meci care avantajează echipa Pandurilor, aceștia urcând pe locul 14, primul loc neretrogradabil. Ziua s-a încheiat cu un mare derby între Dinamo București și CFR Cluj, încheiat tot la egalitate după un meci foarte aprig și disputat, scor 2-2. Greșelile individuale au făcut ca evoluția scorului să fie dramatică, astfel, Andrei Cristea a deschis scorul după o gafă a lui Culio în minutul 32 pentru ca același Culio să egaleze la 2 în minutul 86 după o mare gafă a portarului dinamovist Emilian Dolha. În acest meci au mai marcat Cristi Bud pentru CFR Cluj și Bostina printr-o execuție de exceptie de la 20 de metri pentru Dinamo București.

Etapa s-a încheiat duminică 14 martie cu încă 3 meciuri extrem de disputate și dramatice. Rapid București – Unirea Alba Iulia s-a încheiat cu victoria rapidiștilor prin golul rapid al tânărului Ioniță din minutul 3, scor care îi lasă pe cei de la Alba Iulia pe ultimul loc al clasamentului cu numai 14 puncte în acest sezon. Surpriza etapei a venit de la FC Vaslui care a pierdut surprinzător la Gloria Bistrita cu 1-0 după reușita lui Hora din minutul 23. Moldovenii au căzut astfel pe locul 7 al campionatului cu un total de 35 de puncte. Ultimul meci al etapei a fost un adevărat derby, FC Timisoara întâlnind pe teren propriu pe campioana en-titre Unirea Urziceni. Meciul s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida fiind însă extrem de disputată, cu un plus pentru timișoreni în repriza secundă, care au avut mai multe faze periculoase de poartă și s-au dovedit a fi mai inspirați în partea secundă a jocului. Meciul a fost urmărit din tibune de 11.000 de spectatori iar atmosfera a fost fantastică pe tot parcursul desfășurării meciului.

364 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*