Alexandrion Grup continuă parteneriatul cu gruparea ASU Politehnica Timișoara

loading...

Alexandrion Grup continuă parteneriatul cu gruparea ASU Politehnica Timișoara, care este una dintre echipele cu cea mai mare medie de spectatori pe teren propriu.

alexandrion - acs timisoara “Urmarim acest proiect încă de la început, din liga 5.  A fost dorința noastră să venim să ajutăm acestă echipă, care a devenit un exemplu de reconstrucție și pentru alte formații de tradiție din România. Nu plecăm până când ASU Politehnica nu revine cel puțin în liga I și cupele europene, acolo unde îi este locul. Deja a început să se concretizeze proiectul nostru, acela de a construi un simbol pentru sportul rege la Timișoara. Acest oraș, acești oameni, această galerie cum puține formații au, merită un astfel de proiect care țintește înalta performață”, a declarat Răzvan Vasile, Directorul Comercial al Alexandrion Grup.

Mă aflu lângă dumneavoastră ca reprezentant al unei companii care vrea să dea ceva înapoi comunității în care a crescut și a devenit lider de piață și ca mare iubitor al sportului și admirator al performanței și excelenței în orice formă. Așa cum noi, la Alexandrion, oferim clienților noștri produse de înaltă calitate, sigure, născute din respectul față de tradiție și istorie, așa și dumneavoastră ne oferiți satisfacții atunci când depășiți fie planurile de vânzări, fie recorduri în activitatea sportivă”, a declarat Directorul Național de vânzări Alexandrion Grup, Nicolae Costea.

411 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*