Breaking news

Vis împlinit la „X Factor”. Petra va putea vedea din nou

loading...

Petra, fata cu probleme grave de vedere care i-a impresionat pe cei trei juraţi la preselecţii, a venit pe scena X Factor, să cânte o piesă de excepţie a celor de la Nightwish, „Sleeping sun”.

Petra PinteleiDupă ce a emoţionat o sală întreagă, Daniela Briggs, reprezentant al unei firme de optică medicală, a venit pe scenă şi i-a oferit Petrei patru perechi de ochelari care o vor ajuta să vadă mai bine şi care o vor proteja de lumina puternică ce îi penetra retina.

M-a sensibilizat extrem de mult Petra. Dacă la 19 ani, un copil are o lege care îi poartă numele la Parlamentul European, deja am spus multe. Este compozitoare, studentă şi cunoaşte patru limbi străine”, declară Daniela Briggs.

Momentul artistic al Petrei i-a impresionat şi de această dată pe membrii juriului. „Îmi este greu să spun ceea ce simt când te aud cântând pentru că este clar că eşti o persoană deosebită”, mărturiseşte Dan Bittman.

Galele „X Factor” au ajuns în etapa semifinalei, astfel că, duminică, 15 decembrie, de la ora 20:30, la Antena 1, Alex Maţaev, Florin Ristei, Mădălina Lefter, Bogdan Bratiş, trupa Double X şi November se vor bate pentru un loc în marea finală a celui de-al treilea sezon al super show-ului.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata