Breaking news

Özge Özpirinççi, protagonista din “Femeie în înfruntarea destinului”, se destăinuie

loading...

Özge Özpirinççi, protagonista serialului “Femeie în înfruntarea destinului”, care se va lansa în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, mărturisește că femeile din viața ei și-au lăsat puternic amprenta asupra ei, reușind s-o inspire prin puterea și determinarea lor. Îndrăgita actriță din Turcia poate fi urmărită, începând din această săptămână, într-o poveste impresionantă, care scoate la iveală forța nebănuită de care dă dovadă femeia atunci când este vorba de viața ei și a copiilor săi.

Actrița care joacă rolul principal în serialul turcesc, pe care Antena 1 îl va difuza în fiecare miercuri și joi, de la ora 20.00, recunoaște că persoanele feminine pe care le-a întâlnit de-a lungul timpului au reușit s-o ajute să descopere de ce este capabilă o femeie și până unde poate lupta.

Am cunoscut foarte multe femei puternice în viața mea. M-au crescut, m-au cultivat, m-au învățat ceea ce ştiu şi mi-au împărtăşit din experiențele lor. Şi continuă s-o facă. Pe parcursul carierei mele actoriceşti, am folosit şi am analizat tot ce-am învățat de la aceste femei şi am încercat să creez caractere dinamice şi realiste. În consecință, am învățat şi mai multe lucruri despre femei. Am aflat că pot înfrunta orice dificultăți prin perseverența lor de neegalat, şi am realizat faptul că toate femeile, fiind conştiente de capacitățile lor superioare, pot face ca lumea să devină un loc mult mai frumos… Sper să vă placă această poveste frumoasă, în care mi-am pus tot sufletul…“, a scris Özge Özpirinççi pe contul ei de Instagram, postarea bucurându-se de zeci de mii de aprecieri.

Antena 1 le aduce telespectatorilor, la început de vară, “Femeie în înfruntarea destinului”, un serial difuzat în fiecare miercuri și joi, de la ora 20.00, care urmărește povestea de viață a lui Bahar (Özge Özpirinçci).

Abandonată de mamă la vârsta de opt ani, Bahar rămâne în grija tatălui și a bunicii sale, confruntându-se de-a lungul timpului cu sărăcia și traiul greu. Viața i se schimbă în momentul în care îl întâlnește pe Sarp Çesmeli(Caner Cindoruk), alături de care cunoaște adevărata fericire. Profund îndrăgostită, Bahar se căsătorește cu Sarp, iar cei doi ajung ulterior părinți. Totul se năruie pentru Bahar în momentul în care bărbatul iubit moare. Zi de zi, aceasta duce o luptă pentru supraviețuire și încearcă să rămână puternică pentru cei doi copii,  băiețelul ei, în vârstă de patru ani, Doruk Çesmeli (Ali Semi Sefil), și fiica ei – Nisan Çesmeli(Kübra Süzgün), care are șapte ani. Mamă singură, Bahar le vorbește în fiecare zi copiilor despre Sarp, dorind ca aceștia să păstreze vie amintirea tatălului lor. După o absență de 20 de ani, mama lui Bahar – Hatice Sarikadi(Bennu Yildirimlar), revine în viața acesteia, iar asta le va aduce numeroase surprize. Distribuția producției este completată de actorii Seray Kaya, Ayça Erturan, Ece Özdikici, Şerif Erol, Devrim Özder Akın, Feyyaz Duman.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata