Chef Sorin Bontea, un sportiv polivalent. A făcut box, haltere și înot

loading...

Chef Sorin Bontea iubește sportul și nu e străin de sala de antrenamente. Puțini sunt cei care știu că juratul de la „Chefi la cuțite” a făcut în copilărie și adolescență box, haltere, dar și înot sportiv.

sorin bontea boxChiar dacă nu a ajuns să facă performanță, Sorin Bontea își amintește că era nerăbdător să meargă la club pentru antrenamente și că astfel și-a dat seama cât de important ar trebui să fie sportul în viața fiecăruia.

Îmi amintesc că aveam vreo 10, 12 ani și mergeam la antrenamente la box. E un sport minunat, foarte bun pentru rezistență, pentru strategie, dacă vreți. Apoi, am făcut și haltere, la același club, pe vremea aceea se numea 23 August, și țin minte că în aceeași sală se antrena și Nicu Vlad, care încă nu ajunsese campion. Iar de înotat am învățat mergând la sărituri în apă. De sportul ăsta m-am apucat devreme, pe la 8 ani și mi-a plăcut cred cel mai mult. Uneori mai merg și acum la sărituri, mult mai rar, ce-i drept, și nici nu îmi mai reușește ca pe vremuri”, spune Sorin Bontea, care poate fi urmărit în noul sezon „Chefi la cuțite” de la Antena 1 din 5 septembrie, lunea și marțea de la 20.30.

sorin bontea

615 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*