Breaking news

Casa lui Cătălin Cazacu de la Timișoara, “călcată” de hoţi

loading...

Campionul la motociclism Cătălin Cazacu a avut parte de o surpriză extrem de neplăcută la finalul săptămânii. Reşedinţa din Timişoara i-a fost jefuită în miez de noapte, hoţii spărgând toate geamurile ca să intre.

catalin cazacuSportivul se afla în acel moment la Bucureşti, iar vestea a ajuns la el prin intermediul unui vecin. Infractorii au depus un efort destul de mare ca să pătrundă în casă, însă nu s-au ales cu vreo pradă fenomenală după spargere. Mai mult chiar, ei au ratat cele mai valoroase obiecte ale campionului: cele peste 300 de trofee adunate de-a lungul carierei sale.

Hoţii mi-au spart casa, considerând probabil că noi,toţi sportivii români, suntem bogaţi… Greşit (cu excepţia fotbaliştilor!). Au plecat aproape cum au venit, singura comoară din casă fiind de fapt trofeele mele, care nu au prezentat interes pentru ei. Rugămintea mea: pe viitor, încercaţi uşa şi nu-mi mai distrugeţi geamurile, că nu am nimic de ascuns. Mulţumesc anticipat!“, a declarat, ironic, Cătălin Cazacu.

Singura pradă a hoţilor a constat în câteva ceasuri şi bijuterii din colecţia personală a motocicliştilor. Televizorul şi videoproiectorul, plus alte gadget-uri, au rămas neatinse.

În vreme ce poliţia timişoreană cercetează cazul, Cătălin Cazacu se află în continuare în Bucureşti, hotărât să spargă ghinionul… în felul lui.

La doar câteva ore după ce a aflat de jaf, campionul a fost de găsit într-un cunoscut club bucureştean, petrecând alături de cel mai bun prieten al lui, Liviu Vârciu.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata