Călin Goia, de mână cu băiețelul din videoclip, pe covorul roșu la Eurovision

loading...

Călin Goia, solistul trupei Voltaj, a pășit pe covorul roșu, la ceremonia oficială de deschidere a Eurovision 2015, alături de Ionuț, personajul principal al videoclipului piesei De la capăt și de mama lui.

ceremonie deschidere eurovision - voltajChipul pistruiat al puștiului care decide să plece spre Viena, pe Dunăre, în căutarea părinților săi, a apărut duminică seară de mai multe ori în prim-plan, pe ecranele imense ce proiectau ceremonia oficială de deschidere a ediției Eurovision 2015, în piața din fața primăriei orașului gazdă. Cu mâna în mâna lui Călin Goia, băiețelul care a impresionat mii de suflete a străbătut cei câțiva metri de covor roșu în mai bine de 40 de minute, împreună cu delegația României, asaltați fiind de pe margini de jurnaliștii dornici să îi fotografieze și să discute cu membrii trupei Voltaj.

Îmbrăcați în ținute elegante, optimiști și cu zâmbetul pe buze, reprezentanții celor 40 de țări participante la Eurovision au defilat prin fața jurnaliștilor, fanilor și a tuturor curioșilor care s-au strâns duminică seară în fața Primăriei Viena. Membrii delegației noastre au fost ultimii care au pășit pe covorul roșu, iar interesul pe care l-au stârnit în rândul jurnaliștilor prezenți la eveniment era cât pe ce să-i coste pe băieții de la Voltaj absența de la recepția dată de organizatori în interiorul Primăriei…

Seara a fost marcată și de deschiderea EuroClub, locul de întâlnire și petreceri pentru toți cei acreditați la Eurovision. Organizat în interiorul uneia dintre cele mai mari berării vieneze, Ottakringer Brewery, EuroClubul dispune de mai multe spații de petrecere, pentru a satisface gusturile tuturor. La etaj, acolo unde au loc sesiunile de interpretări live ale invitaților, băieții de la Voltaj au fost întâmpinați de bandul EuroClub și de solista acestuia, o româncă pe nume Christiana Uikiza, alături de care Călin a cântat refrenul De la capăt, ca un preview pentru showul pe care trupa îl va susține joi în acest club.

La inaugurarea EuroClub a urcat pe scenă și Conchita Wurst, pentru un recital care a încins atmosfera. Petrecerile vor continua în fiecare seară, iar telespectatorii TVR vor rămâne conectați la atmosfera evenimentului urmărind Agenda Eurovision 2015.

ceremonie deschidere - voltaj - eurovision

877 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*