Vinul roșu te face mai inteligent

loading...

Pe lângă efectul de ”beție”, vinul roșu, datorită antioxidantului resveratrol,  îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi măreşte randamentul creierului, doar dacă este consumat în cantități reduse.

daf3a97272Un grup de cercetători de la Universitatea Northumbria, Marea Britanie, susţine că vinul îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi măreşte performanţele creierului. Subiecţii care au primit suplimente de resveratrol au avut un flux sangvin crescut la nivelul creierului, de unde şi performanţele mărite la testele cognitive, scrie gândul.info.  Acest lucru este posibil datorită conţinutului de resveratrol, antioxidant găsit în această băutură, arată cercetarea. Oamenii de ştiinţă precizează că acest antioxidant se mai găseşte în struguri, afine, coacăze şi arahide.

Numeroase studii au demonstrat că vinul roşu poate reduce incidenţa bolii coronariene. Potrivit specialiştilor, fiind un puternic antioxidant, resveratrolul inhibă peroxidarea lipidelor cu densitate joasă (LDL), previne efectul toxic al LDL-ului oxidat şi protejează celulele. Resveratrolul, este încă studiat pentru a se stabili cum influenţează evoluţia tumorilor canceroase.Prin efectul său antioxidant, resveratrolul neutralizează radicalii liberi ce denaturează proteinele celulare.

Oamenii de ştiinţă au constatat că persoanele care consumă cantităţi moderate de alcool, inclusiv vin roşu, au un risc mai mic de a dezvolta boli cardiovasculare. Cu toate acestea, medicii nu recomandă alcoolul în scopul protecţiei inimii, deoarece acesta creează dependenţă, iar riscurile consumului exagerat depăşesc beneficiile. Astfel, medicii recomandă consumatorilor de vin roşu să bea cu moderaţie.

372 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*