Vierme scos din ochiul unui bărbat

loading...

Medicii Spitalului Clinic de Oftalmologie din București s-au confruntat ieri cu un caz mai puțin obișnuit. Au fost nevoiți să scoată un vierme lung de 10 centimentrii din ochiul unui bucureștean.

consultatii_dr.filipPrimele investigaţii privind viermele scos din ochiul unui bărbat arată că ar fi vorba despre un parazit care ar putea fi transmis prin înţepătura unui ţânţar, astfel de cazuri fiind foarte rare în România, a declarat managerul Spitalului Clinic de Oftalmologie, Monica Pop.

Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, a ajuns la spital acuzând dureri la ochiul drept. „După o scurtă analiză, ne-am dat seama că are un corp străin sub conjunctivă

L-am operat şi i-am scos din ochi un vierme de peste zece centimetri”, a declarat managerul Spitalului Clinic de Oftalmologie din Bucureşti, profesor doctor Monica Pop.

Bucureșteanul se simte bine după operație și a avut noroc, întrcât viermele nu i-a afectat vederea. Îsăși directrul spitalului de Oftalmologie a fost uimită de acest caz, fiind o premieră și pentru ea.  ”Nu am mai întâlnit un astfel de caz în toată cariera mea, de peste trei decenii”, a încheiat Monica Pop.

.

535 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*