Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Grigore Alexandrescu, modernizată cu 27 de miliarde de lei

loading...

Spitalul Grigore Alexandrescu din București, are de azi, cea mai modernă Unitate de Primiri Urgențe din România. Lucrările de modernizare au costat peste 27 de miliarde de lei.

unitate primiri urgente alexandrescuInaugurarea Unității de Primiri Urgențe s-a făcut vineri, de către Primul Ministru Victor Ponta, Ministrul Sănătății, Dr. Nicolae Bănicioiu și Acad. Dan  Mircea  Enescu, manager  al  Spitalului Clinic  de  Urgenţă  pentru  Copii  “Grigore Alexandrescu”.

Unitatea de Primire Urgențe are o capacitate de 22 de posturi care poate asigura toate tipurile de urgențe (de la urgențe minore la urgențe majore).

„Spitalul Grigore Alexandrescu este un centru de excelență în care se fac intervenții medicale la nivel european. Ca ministru vreau ca acest spital să poată oferi condițiile cele mai bune pentru tratarea celor care ajung aici, iar Unitatea de Primiri Urgențe de aici va fi una de top pentru toate tipurile de urgențe. Ministerul Sănătății va continua să sprijine toate spitalele care fac eforturi pentru modernizare”, a declarat ministrul Sănătății, dr. Nicolae Bănicioiu.

Noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Grigore Alexandrescu va permite tratarea anuală a peste 50.000 de copii.

„În lunile următoare se vor continua lucrările pentru finalizarea întregii clădiri. În etapa actuală, spațiile permit asigurarea asistenței medicale de urgență a peste 50.000 de copii anual, urmând ca la finalizarea lucrărilor să se asigure asistența  medicală de urgență pentru peste 100.000 de copii anual”, a precizat Acad. Dan  Mircea  Enescu , manager  al  Spitalului Clinic  de  Urgenţă  pentru  Copii  “Grigore Alexandrescu”.

Valoarea maximă estimată a lucrărilor de consolidare este de 27.113.040,80 lei cu TVA.

Sprijinul realizarii acestor lucrari aparține în totalitate Ministerului Sănătății atât în ceea ce privește consolidarea cât și extinderea și modernizarea. În ceea ce privește dotarea unității cu echipamente medicale de ultimă generație, un aport semnificativ l-au avut sponsorizările primite.

Întrucât pentru acest obiectiv de investiție Ministerul Sănătății a alocat suma de 15.247,00 mii lei, spitalul poate aloca din această sumă 14.879.983,18 lei cu TVA care reprezintă valoarea estimată a lucrărilor de construcții. Valoarea rămasă 367.016,82 lei cu TVA reprezintă taxe ISC, dirigenție de șantier și asistență tehnică.

În corpul G iși desfășoară activitatea mai multe specialități și este necesară consolidarea intregii clădiri ( în momentul începerii lucrărilor zona centrală G2 și zona G3 erau consolidate). Consolidarea a fost necesară pentru că nu se respecta normativul de protecție la incendiu și siguranță în caz de dezastre.

Lucrările au constat în:

  • Continuarea lucrărilor de consolidare la parter , etaj și mansardă;
  • Montare tapet PVC de uz sanitar ;
  • Mrontare uși metalice;
  • Prevederea unor uși cu deschidere automată ;
  • Refacerea finisajelor Ia nivelul pardoselii prin inlocuirea finisajelor existente cu covoare PVC de uz sanitar;
  • Inlocuirea tâmplărie existente;
  • Montarea tavanelor false din metal și gips carton;
  • Refacerea instalației electrice, tablouri electrice, sanitare, termice si de gaze medicale;
  • Realizare sistem de climo-ventilatie pentru Săli de operație și restul spațiilor;
  • Realizarea instalatiei electrice de curenți slabi : sistem detectie incendiu, supraveghere video , sonorizare si voce-date, BMS si imagistica;
  • Continuare sistem posta pneumatica;
  • Montare stație compresoare si vacuum.

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” este cel mai vechi spital pentru copii din România, dat în folosinţă în anul 1886. În spital funcţionează 10 secţii clinice şi numeroase compartimente medicale, 19 departamente însoţitoare şi 17 ambulatorii de specialitate.

715 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*