Spitalul Grigore Alexandrescu, nominalizat de Europe Bussiness Assembly, la premiul “Cel mai bun spital”

loading...

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”  din București a fost nominalizat pentru premiul “Cel mai bun spital” din partea Europe Bussiness Assembly (EBA) din Marea Britanie.

spitalul grigore alexandrescu bucurestiSpitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti a fost nominalizat de către Europe Bussiness Assembly (EBA) din Marea Britanie pentru premiul “Cel mai bun spital”, decernarea distincţiilor având loc în cadrul Achievements Forum pe data de 21 aprilie 2015, in Londra.

“Spitalul nostru a fost nominalizat în urma unor sondaje statistice, date obţinute de la conferinţe şi corporaţii, media de specialitate, expoziţii medicale etc. La selecție s-a ținut seama de înalta calificare a personalului, dotarea instituției cu echipamente moderne, declarații pozitive ale pacienților, acreditări naționale și internaționale şi punerea în aplicare a unor noi metode şi tehnologii de tratament”, a declarat Acad. Dan Mircea Enescu, managerul spitalului.

Tot în cadrul aceleiaşi competiții, Acad. Dan Mircea Enescu a fost nominalizat de către Comitetul Socrate pentru premiul internațional “Cel mai bun manager” din domeniul sanitar.

Aceasta este o recunoaștere a excelentei reputații, a experienței profesionale remarcabile (oferirea de metode de tratament sigure şi eficiente) și a managementului de succes.

În virtutea acestei nominalizări, Acad. Dan Mircea Enescu va figura în “Almanahul Socrate”, pe site-ul EBA (http://www.summitofleaders.co.uk/en/).

Europe Business Assembly va premia pe 21 aprilie, în cadrul Achievements Forum, cei mai buni reprezenaţi ai medicinei, ştiintei şi economiei.

Pe 25 februarie 2015, Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a vizitat Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”   și a fost plăcut impresionat de secția de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă care a fost modernizată și reabilitată.

Ministrul Bănicioiu s-a declarat mulțumit de stadiul lucrărilor de la noul Centru de chirurgie cardio-vasculară și Unitatea de Primiri Urgente care vor fi finalizate în luna mai 2015 după ce vor fi echipate complet cu aparatura modernă din fondurile Ministerului Sănătății.

European Business Assembly este o corporație independentă de colaborare economică, socială și umanitară și a fost fondată în Oxford, Marea Britanie în anul 2000.

951 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*