Breaking news

Servicii medicale gratuite pentru înscrierea copiilor în colectivităţi

loading...

CNAS precizează faptul că toți copii de până la 18 ani, beneficiază de servicii medicale gratuite cât și de eliberarea documentelor necesare înscrierii în colectivități, în mod gratuit.

coplata in sanatateCasa Naţională de Asigurări de Sănătate precizează că eliberarea documentelor medicale pentru copii se face gratuit de către medicii de familie, în conformitate cu prevederile legale ale Contractului-Cadru şi normelor de aplicare ale acestuia.

Chiar dacă părinţii nu sunt asiguraţi, copiii până la 18 ani beneficiază în mod gratuit de documentele menţionate.

Şi tinerii cu vârste între 18 ani şi 26 de ani, care sunt elevi sau absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar (dar nu mai mult de 3 luni), ucenici sau studenţi şi nu realizează venituri din muncă, au dreptul la aceste analize gratuite.

De asemenea, medicii de familie acordă gratuit scutirile medicale pentru copii şi actele medicale necesare copiilor aflaţi în plasament din cadrul sistemului de asistenţă socială şi protecţie a copilului.

Analizele necesare pentru înscrierea copiilor în colectivitate, pot fi efectuate gratuit, pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata