Breaking news

Românii care s-au tratat în țările UE, falimentează CNAS. România trebuie să achite 168 milioane de euro

loading...

Românii au primit servicii medicale de urgență în ultimii trei ani de zile, în țările UE, în valoare de 168 de milioane de euro. CNAS trebuie să plătească până la ultimul leu.

servicii medicale romani ueRomânii care s-au tratat în străinătate în ultimii trei ani de zile, dau o lovitură serioasă bugetului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

În baza Cardului European de Asigurări Sociale de Sănătate (CEASS), asigurații pot beneficia de îngrijiri medicale de urgență pe durata șederii temporare în alte țări membre UE, dar și în Elveția, Norvegia, Islanda și Liechtenstein.

Pentru tratamente în străinătate, românii s-au îndreptat în special către țări precum Franța, Italia, Austria, Germania și Spania. Între țările mai puțin preferate de români pentru a-și îngriji sănătatea au fost Liechtenstein și Estonia.

Potrivit CNAS: Suma cheltuielilor pentru servicii medicale acordate asiguraţilor români pe teritoriul altei tări UE, SEE şi Elveţia, în baza cardului european de sănătate şi a formularelor europene, se ridică la 168 de milioane de euro, la data de 31.12.2012.

România a acumulat datorii uriașe față de țări precum Germania –  53,6 milioane euro, Franța – 31,9 milioane euro, Italia – 28 milioane euro, Austria – 21 milioane euro și Spania 11 milioane euro.

CNAS precizează că în 2013, va efectua plăţi pentru aceste servicii în valoare de aproximativ 33 milioane de euro. Va oferim aici câteva exemple de astfel de plăţi : Germania 9 mil.euro, Franţa 10 mil.euro, Austria 6 mil.euro, Belgia 2,2 mil.euro, Italia 2,5 mil .euro și Elveţia 1,2 mil. franci elveţieni.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata