Breaking news

Raed Arafat propune închiderea unei clădiri a Spitalului Județean din Ploiești

loading...

Secretarul de stat Raed Arafat, cel care a condus ancheta la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești a anunțat luni, că spitalul a avut bani, dar nu i-a solicitat.

spital de urgenta ploiestiMinisterul Sănătății a prezentat luni, rezultatul anchetei la Spitalul din Ploiești, precizând că au fost constatate o serie de nereguli.

„Problema majoră este că fondurile nu au fost solicitate şi utilizate. Există trei surse de finanţate – Casa de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii, aşa că nu putem pune pe seama finanţării lipsurile din spital. A treia sursă ar fi Consiliul Judeţean, iar Consiliul Judeţean se înregistrează cu finanţare de 6 milioane de ei. Alte spitale comparate de noi nu beneficiază de o astfel de finanţare. (…) Spitalul funcţionează în 4 sedii principale. Există o problemă majoră de organizare a spitalului. Există secţii care au păstrat mai multe paturi decât sunt prevăzute în plan. Normal, tendinţa de a interna pe aceste paturi este foarte mare şi asta creşte costurile pentru spital, costuri care nu sunt contractate de la Casă”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

Comisia de anchetă a constatat şi o rată de operabilitate scăzută, secţiile de chirurgie sunt dispersate, iar anesteziştii sunt prea puţini, comparativ cu necesităţile unităţii medicale.

Raed Arafat spune că Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) deja a amendat spitalul pentru nereguli la achiziţii, iar spitalul a plătit din bugetul propriu.

Ambulatoriul integrat este folosit foarte puţin, din analiza colegilor, din 80 de medici care îşi puteau desfăşura activitatea acolo, doar 10 activează, restul nu fac asta. Astea sunt surse de finanţare care nu pot fi decontate de Casă, pentru că spitalul nu le solicită. Starea clădirilor din punct de vedere igienic este precară, într-o clădire este foarte precară şi am recomandat închiderea ei şi mutarea secţiilor în celelalte clădiri. Este vorba de secţia din Buna Vestire. Am găsit şi nereguli semnalate de Curtea de Conturi. De exemplu, închirierea unor spaţii la un preţ sub cel al pieţei”, a adăugat Raed Arafat.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, luni, că va dispune controale, prin direcţiile de Sănătăte Publică, în toate spitalele din ţară.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata