Breaking news

Peste 300 de medici, la prima ediție a simpozionului naţional iDiabet

loading...

Prima ediţie a simpozionului naţional iDiabet a avut loc timp de ouă zile, pe 11 si 12 aprilie 2014, în Aula Magna a Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti, în prezenta a peste 300 de medici veniţi din toată ţara pentru a participa la dezbateri, în vederea îmbunătăţirii cadrului de dialog între toate entităţile responsabile de prevenţia, diagnosticarea şi tratarea eficientă a diabetului zaharat.

simpozion idiabetDesfăşurat pe durata a două zile, simpozionul naţional iDiabet a beneficiat de prezenţa unor specialişti recunoscuţi la nivel naţional, medici care au prezentat în detaliu situaţia actuală din România, precum şi situaţii deosebite cu care s-au confruntat în tratarea diabetului.

Simpozionul a fost dedicat medicilor de familie, cei care se află în prima linie de depistare şi de prevenţie a diabetului, dar şi altor medici specialişti care se confruntă în activitatea lor zilnică cu pacienţi care au de suferit de pe urma complicaţiilor diabetului zaharat. Întâlnirea a avut ca scop principal stabilirea unui climat prielnic de comunicare între toate părţile implicate în prevenţia şi tratamentul diabetului zaharat din ţara noastră astfel încât pacientul să beneficieze de cele mai noi şi mai eficiente tratamente disponibile pe piaţă în acest moment.

 „Diabetul a devenit duşmanul nevăzut al societăţii contemporane şi riscurile asociate acestei boli devin din ce în ce mai grave pe măsură ce boala este diagnosticată târziu. Acest simpozion naţional este primul eveniment de anvergură care tratează problema diabetului din toate unghiurile de interes pentru pacient şi îi oferă acestuia posibilitatea de a fi bine informat şi sfătuit atunci când trece pragul medicului de familie, cel mai important sprijin în prevenţia şi diagnosticul timpuriu al acestei boli cu adevărat complicate”, a declarat Adriana DUMITRESCU, medic primar diabet, nutriţie si boli metabolice şi directorul medical al clinicii Sanamed.

 Prof. univ. dr. Cristian Adrian STAN, decanul Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Titu Maiorescu: “Prevenţia în cazul diabetului trebuie să devină cea mai eficientă cale de a lupta împotriva acestei boli care va deveni, în următorii ani, o provocare pentru sistemul medical din România. Din acest motiv, Universitatea Titu Maiorescu a decis să se implice activ în organizarea acestui simpozion naţional, pentru a putea oferi, pe lângă scopul declarat de a pregăti viitoarele generaţii de medici din ţara noastră, şi un suport real pentru cei care profesează deja şi care au nevoie să fie permanent la curent cu toate noutăţile din domeniu.”

În cadrul simpozionului naţional iDiabet, medicii prezenţi au dorit să tragă un semnal de alarmă referitor la creşterea numărului de persoane diagnosticate cu diabet sau aflate într-o stare prediabetică. Astfel, unele rapoarte preliminare ale medicilor de familie arată că aproape 1 din 4 pacienţii din România se află în zona de risc sau deja au diabet însă doar jumătate din cei afectaţi sunt diagnositcaţi în timp util. Din păcate, diagnosticarea târzie creşte riscul apariţiilor complicaţiilor, medicii prezenţi la simpozion declarând că o mai mare implicare a pacientului în procesul de prevenţie ar putea avea rezultate imediate la nivel naţional.

Cele mai recente rapoarte oficiale arată că în următorii 20 de ani numărul bolnavilor de diabet se va dubla, la nivel global. S impozionul este primul dintr-o serie de evenimente organizate de Asociația pentru Cercetare și Dezvoltare Medicală SANAMED prin care se dorește creșterea nivelului de implicare a tuturor responsabililor angrenati în toate procesele de prevenție, dignosticare și tratament a diabetului zaharat și a patologiilor asociate. Din acest motiv, toate manifestările viitoare se vor desfăsura în acord cu valorile primului simpozion medical național iDiabet – Inteligent, Informat, Implicat.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata