Breaking news

Medicul Radu Zamfir: datorită lui Adrian Iovan suntem în viață

loading...

Doctorul Radu Zamfir care a supraviețuit accidentului aviatic de luni de la Cluj, a făcut primele declarații despre tragedie. Medicul a mărturisit că datorită pilotului Adrian Iovan ei sunt în viață.

medicul radu zamfirBine că ne-au găsit, când m-am văzut în ambulanță, am simțit că l-am apucat pe Dumnezeu de picior”, a fost mărturia cutremurătoare a medicului Radu Zamfir.

”Pe parcursul munţilor, a survenit un val de ceaţă, avionul a pierdut un motor, am văzut copacii de aproape, apoi ne-am cules de la faţa locului. A durat ceva până să fim găsiţi. Am acordat ajutor cui era de acordat ajutor. Domnul Iovan era printre fiarele avionului, am încercat să-l descarcerez. Nu a avut timp să ne spună nimic, deoarece era mai preocupat să ţină manşalierul. Datorită lui suntem în viaţă! Studenta nu părea conştientă.  Toată lume şi-a dat silinţa să facă ce a putut. Un pădurar ne-a găsit şi a anunţat şi pe alţii la rândul lui, apoi a anunţat şi SMURD. Am sunat la 112 şi am luat legătura cu cei care au răspuns. Am încercat să trimit coordonatele. Am văzut copaci printre ceaţă, zona era anevoiasă. Se putea ajunge cu pasul. Eu am fost susţinut de cineva ca să merg. Aveam haine civile, geci pe care le purtăm afară, pe vremea asta. Până să ajungă echipele, am încercat să rescuscitez studenta. Nu părea conştientă. Cred că au avut toţi câte un moment de absenţă. Eu m-am considerat mai puţin vătămat. Am folosit pături ca să-i acoperim pe ceilalţi. Ironia sorţii, aveam echipament de motociclist: geacă cu protecţie, ghete cu protecţie. După ce am transmis coordonatele mi-e greu să vă spun, pentru mine a fost o jumătate de oră, deşi poate au fost şase ore. Domnul Iovan era preocupat să ţină avionul să nu ne facem toţi praf! Am avut şi eu ameţeli, am crezut că o să leşin, dar nu s-a întâmplat”, mai declarat medicul Radu Zamfir.

La solicitarea lui, medicul Radu Zamfir a externat de la Spitalul din Cluj pentru a fi transportat la Institutul Clinic Fundeni din București.

Doctorul Radu Zamfir are 39 de ani şi a absolvit UMF “Carol Davila” în 1998, cu media generală de promovare a anilor de studii 9,63 şi media la examenul de licenţă 10.

Este medic specialist chirurgie generală din octombrie 2006 şi lucrează la Institutul Clinic Fundeni, în Laboratorul de Cercetare Chirurgie.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata