INTERVIU | Doctorul Ion Zegrea explică ce trebuie să știi despre rinoplastie

loading...

Rinoplastia este o operaţie care poate fi efectuată numai o dată în viaţă dacă se efectuează sub expertiză chirurgicală competenţă şi o înţelegere a conceptului estetic potrivit caracteristicilor fiecărui pacient.

rinoplastieRinoplastia este o operaţie chirurgicală de remodelare a nasului, oferindu-i un aspect mai plăcut, mai armonios.

Se poate remodela prin modificarea mărimii lui, eliminarea denivelărilor, schimbarea formei vârfului şi a bazei nasului, reducerea deschiderii nărilor sau modificarea unghiului dintre nas şi buza superioară.

Prin această procedura se pot ameliora de asemenea unele dificultăţi în respiraţie atunci când se intervine şi asupra septului nazal.

Rinoplastia implică modificarea oaselor şi cartilajelor nasului iar acest proces necesită ca pielea nasului să se adapteze la noua formă în timp. Prin urmare, este probabil cea mai artistică procedura efectuată de către medicii specialişti de chirurgie plastică.

Dr.Ion Zegrea, medic specialist de Chirurgie Plastică,Estetică şi Microchirurgie Reconstructivă, răspunde la câteva din cele mai importante întrebări care apar în mod normal în cazul unei rinoplastii.

Cum se realizează intervenţia chirurgicală?

Dr.Ion Zegrea: Procedura este realizată prin inciziile date în ambele nări. Aceste incizii sunt conectate printr-o incizie foarte scurtă plasată pe porţiunea de piele ce separă nările, care se numeşte columella. Această mică incizie va rămâne vizibilă pentru circa 6 săptămâni că o linie fină roşiatică, după care abia dacă va mai fi observabilă. În timpul acestei proceduri, pielea nasului este separată de structurile de dedesubt şi modificări vor fi efectuate asupra dorsului nasului, cartilajului din vârf şi nărilor. De obicei, nasul devine mai mic şi mai fin prin îndepărtarea cartilajului în plus ce constituie “cocoaşa” nasului şi prin modelarea prin metode ne-distructive a cartilajelor ce formează vârful nasului. Dar uneori este nevoie de a adaugă cartilaj sau ţesut osos pentru a-i creşte mărimea. La sfârşitul operaţiei, nasul dumneavoastră va fi acoperit de un leucoplast de culoare pielii şi de o mică atelă de material termoplastic ce va fi îndepărtată la 7 zile. Câte un tubuleţ mic de silicon va fi aplicat pe fiecare nara, în scopul de a opri orice sângerare şi de a vă permite să respiraţi nerestricţionat chiar dacă se mai acumulează puţin sânge. Aceste tubuleţe vor fi îndepărtate din nări la 2-4 zile după operaţia de rinoplastie.

Ce ar trebui să ştii despre rezultatul acestei intervenţii chirurgicale?
Dr.Ion Zegrea: Rezultatul rinoplastiei poate fi evaluat doar după 3 luni de la operaţie, iar rezultatul final este vizibil abia la 1 an, deşi nasul continuă să se re-modeleze şi după această periaoda. Pielea se dezumflă treptat şi nasul devine uşor uşor mai suplu şi mai armonios. Veţi veni la vizită la aproximativ 1 luna, 3 luni şi 1 an de la operaţie. La acel moment mai multe fotografii vor fi făcute şi vor fi comparate cu fotografiile făcute înainte de operaţie. Rar, o a două intervenţie poate fi necesară pentru a îmbunătăţi şi mai mult rezultatele. În acest caz, procedura suplimentară este mai restrânsă decât intervenţia iniţială. Nasul contribuie substanţial nu numai la prima impresie pe care ne-o facem despre o persoană, şi în mod ideal nasul nu tebuie să capteze atenţia interlocutorului, ci trebuie să se integreze armonios cu celelalte trăsături ale fetei. Se poate spune că o operaţie de rinoplastie este reuşită şi atunci când nasul nu mai este elementul dominant al fetei, şi cedează acest rol ochilor.

1133 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*