Grevă japoneză în sănătate. Medicii cer salarii mai mari

loading...

Începând din 21 martie, timp de șapte zile, medicii și asistentele din România vor fi în grevă japoneză. Cadrele medicale solicită salarii mai mari și condiții mai bune de muncă.

medici-spital-sanatateDe azi, medicii și asistentele intră în grevă japoneză. Aceștia vor purta timp de 7 zile, banderole albastre pe braț, în semn de protest față de salariile mizere și condițiile grele de muncă.

“Federaţia Sindicală „Hipocrat ” din România – FS „Hipocrat ” şi Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România (CFSMR) , federaţii membre CNS „Cartel ALFA”, încep mâine, 21 martie, seria de proteste anunţate, care debutează cu grevă de tip japonez, cu banderolă”.

Decizia de a intra în grevă japoneză a fost luată de sindicaliști după “întâlnirea pe care conducerea celor două formaţiuni au avut-o cu Ministrul Sănătăţii la începutul acestei săptămâni, dl. Patriciu Achimaş Cadariu, şi cu Ministrul Secretar de Stat, Francisk Iulian Chiriac.

Sindicaliştii din sănătate cer “aplicarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitară şi în sănătate, în sensul reîncadrării personalului având ca valoare de referinţă salariul minim brut pe economie de 1250 lei; acordarea tuturor sporurilor, calculate la salariul efectiv, precum sporul de condiţii deosebite de muncă, sporul de doctorat”.

Solicitările F.S. „Hipocrat” şi CFSMR vizează şi “respectarea normei de muncă şi a timpului de muncă şi de repaus pentru toate categoriile de personal din Sănătate, prin reducerea până la eliminare a deficitului de personal. Lipsa personalului din sistemul sanitar duce la o normă de muncă efectivă mare, timpul de repaos şi de refacere fiind mult mai redus decât timpul de muncă”.

Sindicaliştii mai cer şi “asigurarea în regim gratuit şi prioritar a serviciilor medicale acordate personalului angajat în sistemul de sănătate dar şi creşterea valorii decontate pentru serviciile medicale din spitale, ambulator şi medicină de familie”.

4081 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*