Donează sânge şi salvează o viaţă. Arată că îţi pasă, campania umanitară lansată de PNR Craiova

loading...

Când cei pe care i-aţi votat se ceartă pe Putere, Noua Românie demonstrează cu fapte, că îi pasă de români. Partidul fondat de tineri, îndeamnă craiovenii să salveze o viaţă, donând sânge.

Arata ca iti pasa - pnr craiovaOrganizația PNR Craiova continuă și în luna noiembrie, campania ”Arată că îți pasă” prin care invită craiovenii să doneze sânge pentru a salva o viaţă. Campania este realizată cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină din Craiova.

Acțiunea își propune să mobilizeze un număr cât mai mare de cetățeni în donarea de sânge, dar și conștientizarea acestora la importanța acestui simplu gest față de cei a căror viață depinde de o picătură de sânge.

Tichetele obţinute în urma donării de sânge vor fi folosite pentru a organiza un eveniment umanitar în prag de sărbători de iarnă.

Sloganul campaniei, „Lacrimiile mamei nu pot salva o viață. Dar sângele tău, POATE are la bază ideea necesității de sânge în spitalele din România, în condițiile în care, în fiecare an, numărul donatorilor este în continuă scădere.

Campania ”Arată că îți pasă” a fost lansată în 2016 și a fost un real succes. Pe lângă șansa la viață oferită printr-un simplu gest, donare de sânge, am adus zâmbetul pe buze unor copii dintr-un centru de plasament, chiar în prima zi de Paște.

Toate cadourile oferite copiilor au fost achiziționate pe baza tichetelor obținute în urma donării de sânge și a donațiilor oferite de membrii PNR Craiova.

 Campania “Arată că îți pasă” a fost ințiată cu un scop multiplu: sprijinirea persoaneleor care au nevoie de sânge, precum și alte persoane defavorizate într-un fel sau altul. Tichetele pe care le primim la aceasta donare le folosim pentru anumite cauze sociale, culturale, sportive si nu numai.”, a adăugat Alexandru Diniță Sorescu, Președintele PNR Craiova.

Acțiunea va avea loc sâmbătă, 25 Noiembrie 2017, începând cu ora 08,00 la Centrul de Transfuzie din Craiova ( str. Tăbaci, numărul 1).

Toți cei care își doresc să devină cetățeni implicați se pot înscrie la acestă inițiativă prin apel la numărul de telefon 0787777945 / 0742570616 sau adresele de email sorin.preda@partidulnouaromanie.ro / alexandru.sorescu@partidulnouaromanie.ro .

Dacă vă întrebați ” De ce să donez sânge?”, ”Cum să donez?”, ”Ce trebuie să fac înainte de a dona”, vă invităm pe website-ul oficial al Centrului Național de Transfuzie Sanguină pentru a vă informa http://www.ctsbucuresti.ro/.

Pagina evenimentului : https://www.facebook.com/events/439556399774494/

Dacă cu adevărat îţi pasă de propria ţară, alătură-te echipei Noua Românie!

Detalii despre PNR găsiţi pe site-ul oficial: www.partidulnouaromanie.ro

340 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*