Breaking news

Despre artist, dans si terapie | cu Stavarache Adam Andreas

Dansul este limbajul sufletului. (Martha Graham)

loading...
0 281

Mişcarea este singura modalitate universală de comunicare.

“Viaţa unui artist este marcată de mişcare,” dans” ca fiind terapie pentru sufletul lui. Să ne reamintim cu drag de celebrul artist Michael Jackson care a făcut istorie cu mişcările lui unice.
Dansul şi mişcarea fac parte din viaţa fiecăruia, sunt terapii pentru corp, minte şi spirit. Pentru un artist, dansul reprezintă şi are un rol important în viaţa lui, îşi eliberează spiritul în cea mai înaltă formă şi stare a sa, iar efectele terapiei prin dans sunt şi în atenţia oamenilor de ştiinţă.
Studiile arată că mişcările corpului produc transformări la nivelul stării emoţionale, psihice şi fizice. Dansul este folosit că tehnică terapeutică de mii de ani şi a fost introdus în ritualuri de vindecare, fertilitate, naştere şi moarte, încă de la începutul istoriei umanităţii.
Modul în care ne mişcăm, le spune celor din jurul nostru, cel puţin la nivelul subconştientului, ce fel de persoane suntem şi alte câteva despre starea de spirit. Ţinuta şi mişcarea corpului reprezintă indicatori sensibili şi unici în determinarea stilului personal. Folosim această informaţie codificată când ne formăm o primă impresie despre oameni.” – Kinetoterapeut, Stavarace A. Andreas

  • Este recomandat să dansăm?
    Da, este! Până acum nu s-au cunoscut efecte adverse, ba din potrivă – doar benefici.
    Dansul contribuie la dezvoltarea competenţelor cognitive şi la dezvoltarea emoţională. Vedem asta la copilaşii din viaţa noastră.
    Conduce la învăţarea controlului şi la coordonarea mişcărilor corporale.
    Îmbunătăţeşte imaginea de sine şi dezvoltă încredere în propia persoană.
    Îmbunătăţeşte funcţiile motorii şi implicit, condiţia fizică.
    Reduce secreţia de hormoni asociaţi stresului şi anexitatii.
    Este o bună modalitate de a slăbi şi a te menţine în formă.
    Repezinta o modalitate eficientă de relaţionare cu cei din jur.
    Reconectează fiinţa la propriile resurse de creativitate.

Având în vedere aceste benefici şi cu siguranţă şi mai multe nu pot decât să termin acest articol citându-l pe Voltaire: “Lăsaţi-ne să citim şi să dansăm. Aceste două lucruri nu vor face niciodată rău lumii”.
SO, LET’S DANCE!” – Kinetoterapeut, Stavarache A. Andreas

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata