Breaking news

Daniel Barbu, declarație halucinantă. Ministrul spune că bugetul HIV/SIDA este prea mare

loading...

Ministrul Culturii, Daniel Barbu se plânge că fondurile alocate pentru programul HIV/SIDA sunt prea mulți, comparabil cu banii primiți pentru ministerul său.

daniel barbu - hivMinistrul Culturii compară banii de la sănătate cu cei de la cultură. Precizând că în opinia lui, pentru Programul Naţional de Prevenire şi Control HIV/SIDA s-au alocat prea mulţi bani. Și că dacă nu s-ar fi dat atâția bani pentru HIV/SIDA, erau bani și pentru festivaluri.

La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Nu înţeleg, eu personal. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri «Shakespeare» sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul «Shakespeare» de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”, a spus ministrul Barbu, citat de Gazeta de Sud.

După această declaraţie, Iulian Petre, directorul executiv al Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA, i-a cerut lui Daniel Barbu, printr-un comunicat de presă, să-şi ceară scuze public celor peste 12.000 de bolnavi HIV/SIDA din România.

UNOPA consideră că declaraţia ministrului Daniel Barbu, potrivit căreia banii alocaţi programelor anti-HIV reprezintă “jumătate din bugetul programelor Ministerului Culturii” este o jignire adusă pacienţilor cu acest virus şi anunţă că îl va reclama pe demnitar la CNCD.

Președintele României, Traian Băsescu consideră greșită declarația ministrului, precizând: Ce poţi să spui când un înalt demnitar al statului face astfel de declaraţii, când România are peste 12.000 de oameni bolnavi de HIV în evidenţă? Câţi or fi neluaţi în evidenţă şi despre care se va afla mai târziu. Cred că este declaraţie greşită. Nu poate suporta nimeni, cred că nici cei care sunt mai bogaţi, nu pot suporta costurile unui astfel de tratament care este continuu şi care este până la….

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a declarat, luni seară, că CNCD se autosesizează în cazul declarațiilor ministrului Culturii, Daniel Barbu, referitoare la Programul Național de Prevenire și Control HIV/SIDA.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata