Breaking news

Criză de medicamente la Institutul Oncologic Bucureşti. Nicolăescu a trimis Corpul de Control

loading...

Dezastru total la Institutul Oncologic Bucureşti. Pacienții bolnavi de cancer nu au putut să-și facă tratamentul pentru că nu mai exista ser fiziologic, iar unitatea nu mai avea nici antibiotice, leucoplast şi comprese.

criza medicamente institut oncologicCriză de medicamente la Institutul Oncologic din București unde românii bolnavi de cancer, merg să-și prelungească viața.

Pacienţii au declarat jurnaliștilor că  în faţa acestor lipsuri, medicii ridică neputincioşi din umeri, iar unii se oferă să plătească din propriul buzunar pentru cumpărarea de medicamente.

”Este îngrozitor, nu mai avem nimic. Nu avem ser fiziologic necesar dizolvării citostaticelor şi nici medicamentul Osetron, care se dă pentru stările de greaţă ce apar în urma administrării citostaticelor. Nu avem nici calmante, leucoplast, comprese şi antibiotice„, au declarat, mai mulţi pacienţi internaţi în unitatea sanitară.

Directoarea unității medicale habar nu avea că Institutul a rămas fără medicamentele uzuale.

Abia astăzi (vineri – n.r.) am aflat şi eu despre această situaţie. A fost o surpriză. Nu există stocuri de urgenţă. Şi mă miră că nu avem materiale sanitare, ştiam că avem. Măcar medicaţia pentru cancer o avem. Din păcate, nu putem şti cât se agravează starea unui bolnav de la o zi la alta”, a spus Managerul Institutului Oncologic Bucureşti (IOB), Ana-Maria Niţulescu.

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu a aflat din presă de problemele de la Institutul Oncologic. Ministrul l-a acuzat pe fostul manager că a gestionat prost situaţia și a anunțat că trimite Corpul de Control la Fundeni.

“Să nu alarmăm pacienţii, asemenea situaţii sunt prezente de ani de zile, în spitalele din România. Sunt decepţionat de faptul că se dau conotaţii ciudate pe care toţi le cunoaştem de ani de zile, dar unii se trezesc abia astăzi. Doamna Niţulescu este numită de trei saptămâni manager interimar, deoarerce fostul manager a trebuit să plece şi astăzi mă felicit că nu i-am prelungit manadatul. Eu nu cred că un manager responsabil nu îşi asigură stocul până la sfârşitul anului. Doamna Niţulescu trebuie să preia spitalul mai bine . Am făcut o echipă pe care o trimit la Fundeni şi împreună cu d-na Niţulescu să descoperim ce este acolo. Eu numai la pacient mă gândesc. Din puţinii bani pe care îi avem, vrem să facem mai bine. Managementul este cel care răspunde de cheltuirea banilor. E bine că nu am prelungit mandatul vechiul managementului că şi-a bătut joc de spital. Managerul cel nou face toate eforturile să pună spitalul pe picioare”, a spus Eugen Nicolăescu.

Ruda unui pacient de la Institutul Oncologic Fundeni a mărturisit presei, despre șpăgile care se dau în spital char și pentru a putea să-și viziteze apropiații: La intrarea în Institutul Oncologic ne întâmpină niște namlie de la o firmă de pază care ne cer 1 leu cincizeci și te îndrumă în spatele Institutului. După ce iese de pe masa de operație, nu-ți dă voie să intri la bolnav. Au oră de vizită de la ora 3 la ora 4. O singură oră și te lasă să aștepți acolo cu ușa închisă. Dacă bagi banul în buzunar poți să pătrunzi, dacă nu bagi nu poți să pătrunzi. Nu, nu la medici, la cei care au cartela la ușă e infirmiera, e femeie de serviciu, lenjereasa, brancardierul. Ai băgat banul în buzunar, după un sfert de oră, o jumătate de oră, o oră, vine te-a luat, te duce două, trei minute la bolnav. Îți dă bolnavul lista cu medicamente care trebuie și pe care nu le are spitalul. Te duci frumos cu listuța, cauți medicamente ori pe la cadrele medicale din spital ori te duci la o farmacie și vii înapoi cu medicamentele.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata