Breaking news

Cei 29 de români supraviețuitori ai accidentului din Muntenegru au fost repatriați

loading...

Două aeronave militare, au adus marți, în România, pe cei 29 de români răniți în urma accidentului de autocar din Muntenegru. Răniții au fost duși la patru spitale din București.

romani raniti muntenegruSub coordonarea secretarului de stat din Ministerul Sănătății, Raed Arafat, toți cei 29 de români răniți în accident, au fost îmbarcați în două aeronave militare și aduși în țară.

Pentru ca cei 29 de români răniți, dintre care patru aflându-se în comă, să poată fi aduși la București, medicii de la SMURD împreună cu Armata au dotat două aeronave ale Forţelor Aeriene, C-130 Hercules şi C-27J Spartan, cu aparatura medicală care să permită transportul pacienților în condiții optime.

La bordul  celor două avioane s-au aflat 11 medici şi 11 asistenţi SMURD şi cinci angajaţi ai MApN, fiind coordonaţi de Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti şi purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca.

Primul avion cu cei 12 răniţi grav în accidentul de autocar produs, duminică, în Muntenegru, a aterizat, marţi, pe Baza Aeriană 90, Otopeni, la ora 17:51.

A doua aeronavă, care a transportat 18 răniţi în accidentul din Muntenegru, a aterizat la Baza 90 din Aeroportul Otopeni la ora 20.40.

Odată ajunși pe Baza Aeriană 90 din Otopeni, românii răniși au fost preluați cu ambulanțele și duși la spitalele de urgenţă din Capitală, Floreasca, Elias, Bagdasar Arseni şi Universitar.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata