Analgezic extras din veninul melcilor de mare

loading...

Cercetătorii au obţinut dintr-o substanţă prezentă în veninul melcilor de mare, un analgezic extrem de puternic, la fel de eficient ca și morfina.

mo1Melcii de mare Conus produc o salivă ce conţine o doză mortală de peptide toxice care le ajută pe aceste moluşte cu deplasare înceată să îşi prindă prada. Aceşti melci injectează veninul în corpul victimei cu ajutorul unui dinte în formă de ac.  Analgezicul obținut din melcii de mare  este la fel de eficient ca morfina, atenuând cele mai severe forme ale durerii, fără a crea însă dependenţă.

Oamenii de ştiinţă au transformat în trecut una dintre aceste peptide într-un analgezic ce poate fi utilizat pe pacienţi umani, însă substanţa trebuie injectată în măduva spinării, impunând astfel o limitare a domeniilor ei de aplicabilitate.

Recent, însă, cercetătorii australieni de la Universitatea din Queensland au reuşit să producă un analgezic ce poate fi administrat pe cale orală.

Substanţa în cauză a fost capabilă să reducă forme severe ale durerii, la şoareci, putând fi administrată în doze mai mici decât dozele de substanţe active din medicamentele existente pe piaţă, potrivit unui studiu publicat în Chemical & Engineering News. Noul medicament are potenţialul de a revoluţiona tratamentul administrat pacienţilor care se confruntă cu dureri severe.

1414 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*