Breaking news

10 motive pentru care o femeie este fericită când află că va avea un copil

loading...
0 20

În mod normal, orice femeie este fericită când este însărcinată. Ea va trăi cele mai frumoase sentimente deoarece a fi gravidă este un proces special în viață, chiar dacă implică și anumite stări nu prea plăcute.

Perioada de sarcină poate fi diferită de la o persoană la alta și aici ne referim la sensibilitatea fiecăreia, pentru că în organism apar transformări fizice și psihologice.

Ce schimbări apar în organismul femeii însărcinate?

Sarcina provoacă schimbări fizice și modificări hormonale. Acestea din urmă au un efect  psihologic semnificativ asupra femeii. Stările neplăcute pot fi ameliorate dacă cei din familie creează o atmosferă plăcută, dacă discuțiile sunt pozitive și tolerante mai ales între părinții viitorului copil.

Armonia în cuplu este un factor important, ambii soți trebuie să fie pregătiți să-și asume responsabilitatea acestei perioade, a maternității și paternității. Stările de anxietate ce apar îndeosebi la mamă (care este mai sensibilă) pot afecta această armonie.

Ambii soți trebuie să fie pregătiți pentru schimbare, deoarece în perioada de sarcină apar sentimente-surpriză, de fericire, dar și stări psihologice mai proaste care sunt normale. Acestea se datorează modificărilor hormonale, stărilor de greață și oboseală, sensibilității mari și a emoțiilor din timpul sarcinii.

Din păcate soțul înțelege destul de greu schimbările psihologice prin care trece soția sa și uneori nu le mai poate depăși. Soluția este să-și iubească soția și să fie tolerant cu ea, dar și cu ceilalți membri din familie: bunici, copii, etc.

10 motive pentru care o femeie însărcinată este fericită

  1. Bucuria este mare mai ales la începutul sarcinii, când îi spune vestea soțului ei și amândoi încep să-și facă tot felul de planuri și vise în legătură cu copilul lor.
  2. Femeie care este însărcinată se simte frumoasă și mândră de burtica ei, de faptul că va fi mamă. Ea trăiește un sentiment minunat pentru că știe că are un suflet în burtica ei și se emoționează când simte copilul lovind.
  3. Toți cei din familie o menajează și se poartă frumos cu ea, fiind încântați de bebeluș.
  4. Se simte răsfățată, doarme mai mult, se relaxează, are grijă de sănătatea ei și a copilului.
  5. Are o scuză pentru a-și face mofturile, micile plăceri vizavi de haine și alimentație.
  6. Acum poate construi relații frumoase cu rudele și prietenii care se poartă cu atenție pentru că este însărcinată și își doresc să se simtă bine, să fie bucuroasă mai ales în această perioadă.
  7. Se bucură de atenția soțului, care nu știe cum să o mai bucure pentru că îi va face un copil.
  8. Este preocupată de amenajarea camerei copilului, este încântată să cumpere hăinuțe și lucruri pentru bebeluș. Urmărește cataloagele cu produse pentru bebeluși și stabilește tot ceea ce trebuie de cumpărat.
  9. Se simte în siguranță pentru că știe că are ajutorul soțului, părinților, rudelor, medicului obstetrician.
  10. Are sentimentul că de acum viața sa se va schimba total, va fi împlinită și cu siguranță nu se va plictisi niciodată. Copilul este o mare responsabilitate dar îi va aduce o imensă fericire în suflet, va fi sensul vieții ei.

Botezul copilului va fi cea mai mare sărbătoare, un moment special în viața acestuia

Prin Taina Botezului, prin cufundarea pruncului de trei ori în apa sfințită, acesta este iertat de toate păcatele pe care le are, de păcatul strămoșesc, el se naște la o nouă viață spirituală. Pentru Botez părinții trebuie să aibă: certificatul de naștere al copilului, cadoul pentru nași, câteva lucruri pentru băița copilului (săpun, prosop), o cutiuță în care se pune șuvița de păr a bebelușului care va fi tăiată de preot, bomboane și hăinuțe pentru micuț.

Nașii vor cumpăra un trusou botez complet și vor plăti taxele pentru Botez. Trusoul constă în următoarele lucruri: hăinuțe, botoșei, săpun și prosop alb pentru preot, pânza albă, sticluța de mir, panglica. De asemenea, tot ei vor cumpăra lumânarea pentru Botez, un cadou pentru bebeluș, o sticlă de ulei, o sticlă de vin, o iconiță ce va fi sfințită în biserică și care va fi dăruită pruncului, mai multe cruciulițe sfințite pentru invitați.

Părinții stabilesc data Botezului pentru copilul lor, după 40 de zile de la nașterea sa. Preoții spun că aceasta cu cât va fi mai repede, cu atât mai bine.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata