Viorel Cataramă candidează ca independent la Președinția României

loading...

Viorel Cataramă și-a anunțat marți, candidatura ca și independent la alegerile prezidențiale din România, desfășurate în luna noiembrie 2014.

viorel catarama - candidat presedinteViorel Cataramă este primul independent care intră în cursa prezidențială 2014, cu gândul să-i ia locul lui Băsescu la Palatul Cotroceni.

Am organizat prezenta conferinţă de presă pentru a-mi anunţa candidatura la Preşedinţia României ca INDEPENDENT. Conştientizăm cu toţii că, în momentul de faţă, o mare problemă o constituie salariul minim de 900 lei (200 EUR), iar acest lucru le este imputabil în totalitate partidelor politice, care astăzi sunt structurile mafiote cele mai consolidate şi mai bine organizate din România. În ultimii 25 de ani, clasa politică, în integralitatea ei, a elaborat şi perpetuat un set de legi ce permite devalizarea banului public. In prezent, din 10 lei cheltuiţi din fonduri publice, ca medie, 6 lei se fură(60%), iar în unele cazuri furtul merge până la 80%. Niciun Preşedinte şi niciun partid politic nu au încercat măcar să schimbe acest mecanism generalizat de deturnare a banului public. Mai mult, Parlamentul a devenit un adevărat scut pentru cei corupţi, încercând din răsputeri să subordoneze toate instituţiile statului, cu precădere Justiţia, care este esenţial să rămână independente. Taxele şi impozitele sunt atât de mari nu pentru a moderniza învăţământul, sănătatea, armata sau cultura, ci pentru a permite achiziţii publice ale căror costuri sfidează bunul simţ; aşa s-a ajuns, de exemplu, ca un km de autostradă să fie la noi chiar de 10 ori mai scump decât într-o ţară dezvoltată a Uniunii Europene”, a spus marți, la conferința de lansare a candidaturii, Viorel Cataramă.

Afaceristul precizează că situaţia din România ”se poate schimba numai prin intervenţia fermă şi energică a populaţiei, a românilor liberi care-şi iubesc ţara şi care îşi doresc să INGENUNCHEZE MAFIA POLITICĂ”.

Viorel Cataramă spune că cere votul cetăţenilor pentru modificarea Constituţiei prin referendum, astfel încât legea fundamentală a ţării să statueze că:

1.Sunt interzise numirile în funcţii publice, la nivel central sau local, pe criterii politice, excepţie făcând cele de prefect, secretar şi subsecretar de stat.

2.Conducătorii, la nivel central sau local, ai instanţelor judecătoreşti, ai parchetelor (inclusiv  DNA) şi ai Poliţiei sunt desemnaţi prin votul direct al cetăţenilor, cu ocazia alegerilor locale.

Candidaţii nu pot avea sprijin politic, iar o persoană va deţine maximum 2 mandate (dar nu consecutive).

3.In România este obligatoriu controlul reciproc al instituţiilor statului;la fel ca în cazul persoanelor fizice,  nicio instituţie nu poate fi mai presus de lege.

4.Achiziţiile publice se pot face numai prin licitaţii publice, organizate cu cel putin 90 de zile înainte; singurul criteriu de adjudecare este preţul, iar contractul semnat nu poate fi  amendat ulterior în niciun fel.

Cataramă spune că: Modificarea Constituţiei va obliga, în acest mod, partidele politice şi Parlamentul să se reformeze din temelii şi va face posibil ca, în 4 ani, salariul minim să ajungă la 500 EUR; astfel, cei peste 3 milioane de români care muncesc astăzi în străinătate, se vor putea întoarce, pentru a lucra în ţară.

Întrucât candidează ca independent, Cataramă cere sprijinul românilor pentru strângerea celor 200.000 de semnături necesare depunerii şi validării candidaturii și reprezentare în toate cele 18.000 de centre de votare.

Viorel Cataramă cere Guvernului să organizeze cel puţin 3.000 de secţii de vot în străinătate, iar dacă acest lucru nu este posibil, să le permită românilor, care la data alegerilor nu vor fi în ţară, să utilizeze votul electronic.

Viorel Cataramă s-a născut pe 31 ianuarie 1955 la Bacău, unde a urmat cursurile școlii primare nr. 7 și ale Liceului „Lucrețiu Pătrășcanu”.  A absolvit Facultatea de Comerț, din cadrul ASE, promoția 1980, fiind doctor în economie.

În anul 1990, Viorel Cataramă a fondat compania Elvila. Încă din 1990 a intrat în politică în PNL, unde a deținut mai multe funcții.  În 1991 este numit Secretar de Stat la Ministerul Comerțului și Turismului, în guvernul Stolojan. În anul 1992 se află la conducerea Noului Partid Liberal, iar din 1993, după fuziunea acestuia cu PNL, devine Vicepreședinte al Partidului Național Liberal, funcție pe care o va ocupa până în 1999.

Timp de patru ani, în perioada 1996-2000, Cataramă a fost Senator PNL de Bacău.

848 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*