Silviu Prigoană vrea să taie subvențiile pentru biserică

Deputatul independent Silviu Prigoană vrea să taie subvențiile acordate de Guvern Bisericii Ortodoxe Române. În acest sens Prigoană a iniţiat un proiect de lege privind reducerea contribuţiei statului la salarizarea preoților.

silviu-prigoanaAm iniţiat acest proiect din perspectiva deputatului trimis în Parlamentul României de către contribuabili pentru a găsi soluţii, astfel încât resursele materiale ale statului, bani adunaţi din taxe şi impozite, să fie utilizate cât mai eficient. Într-o perioadă în care domenii precum sănătatea sau învăţământul sunt grav afectate prin reduceri drastice de fonduri, priorităţile statului trebuie vremelnic revăzute “, precizează într-un comunicat de presă Silviu Prigoană.

Deputatul declară faptul că biserica este o organizaţie puternică, care se sprijină pe proprietăţi considerabile şi contribuţii financiare ale membrilor. Restrângerea ajutorului dat de stat cultelor religioase este o măsură temporară, durata acesteia depinzând de revenirea economiei la un parcurs care să permită satisfacerea tuturor necesităţilor sociale.

În România sunt 18,300 de biserici, 4700 școli  și doar 425 de spitale.

2 comentarii   | 683 vizualizari


Citeste si...

2 Comments »

  1. victor

    excelenta initiativa; neasteptata surpriza din partea lui Prigoana, insa cred ca initiativa lui va fi sortita esecului, orice parlamentar se bucura la cateva voturi in plus din partea babelor, asa ca nu si-ar permite sa voteze pentru transferul banilor dinspre colive inspre spitale…

    comment-bottom
  2. Mărin Ion

    Felicitări, Silviule.BOR SRL, pierde în faţa zecilor de secte care au proliferat după revoluţie. La mine în sat sunt deja trei secte,adventişti, penticostali şi babtişti, fiecare cu biserica ei.Cu câteva boarfe vechi, aduse din străinătate, au atras majoritatea oamenilor.BOR le instituie taxe, în loc să-i atragă.În curând va pierde majoritatea enoriaşilor.
    Şi bine ar fi!

    comment-bottom

Leave a comment

*


Statistici web
meditatii matematica web hosting fii reporter exclusivNEWS