Breaking news

Șeful Senatului României a discutat cu Ambasadorul Rusiei la București, situația din Ucraina

loading...

Preşedintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a întâlnit astăzi, cu ambasadorul Federaţiei Ruse, Oleg Sergheevici Malginov ca să discute despre situația din Ucraina.

tariceanu si ambasadorul rusieiCălin Popescu Tăriceanu a bifat joi, o primă întrevedere importantă de când este Președinte al Senatului României. Tăriceanu l-a primit la Senat, pe Oleg Sergheevici Malginov, Ambasadorul Rusiei la București.

Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii aprofundat privind importanţa relaţiei bilaterale româno-ruse, în ansamblu. În acest context, Preşedintele Senatului României a arătat că, în ultima perioadă, au existat teme în care poziţiile celor două părţi nu au coincis şi a exprimat profunda îngrijorare referitoare la evoluţia situaţiei din apropierea graniţelor României, situaţie care ar putea avea ecou şi la noi în ţară.

Preşedintele Senatului României şi-a exprimat speranţa că situaţia se va rezolva pe cale diplomatică şi că nu vor fi înregistrate escaladări de ordin militar.

La rândul său, ambasadorul Federaţiei Ruse a confirmat că situaţia este tensionată. În acelaşi timp a ţinut să precizeze că aceasta trebuie evaluată în contextul situaţiei globale din Europa după anii 1990, când Rusia nu a fost acceptată la masa negocierilor pentru extinderea Uniunii Europene sau a Alianţei Nord-Atlantice spre Est.

Referindu-se la situaţia din Ucraina, ambasadorul Oleg Sergheevici Malginov a apreciat că, din punctul de vedere al Federaţiei Ruse, actualii conducători ai Ucrainei nu au legitimitate constituţională şi că anumite slogane ale opozitiei ucrainieine sunt considerate a avea caracter nationalist şi fascist.

De asemenea, referindu-se la minoritatea rusă din Ucraina, ambasadorul a subliniat că, din punctul de vedere al Federaţiei Ruse, este vorba despre „o integrare şi nicidecum despre o decuplare”.

Preşedintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu a ţinut să reitereze, în cadrul întrevederii, îngrijorarea profundă pentru o posibilă intervenţie armată a Federaţiei Ruse, precizând că o astfel de decizie este total inacceptabilă.

La rândul său, ambasadorul Oleg Sergheevici Malginov a asigurat că Federaţia Rusă nu doreşte o intervenţie armată în Crimeea şi că ramâne deschisă dialogului.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata