Șeful PSD Satu Mare, cere popilor și primarilor să facă campanie pentru Ponta

loading...

Mircea Govor, Președinte al PSD Satu Mare și vicepreședinte al Consiliului Județean, a fost înregistrat audio în timpul unei ședințe de partid în care își amenința colegii că dacă nu se implică în campania electorală a lui Ponta pentru turul doi, nu mai văd niciun leu.

mircea govor - psdMircea Govor, a convocat, pe 4 noiembrie 2014, o şedinţă la PSD Satu Mare în care i-a ameninţat pe consilierii locali, primarii și directorii de deconcentrate, numiți politic de PSD, cu demiterea şi tăierea fondurilor, dacă în turul II Victor Ponta nu va câştiga alegerile.

”Cei care nu veţi avea rezultate în turul doi, cât sunt eu în Consiliul Judeţean şi cât am posibilitate, nu o să primiţi niciun cinci bani. Când se repartizează bugetul – zero, când se impart …zero  şi garantez că niciunul nu mai primeşte nimic. Staţi şi muriţi, asta e viaţa. Deja nu se mai poate. Trebuie să mă duc eu să mă milogesc ca un prost şi să pun o groază în joc? Pentru ce? Ca sa vin aici să ce? Să mă fac de râs. Pentru că ăla doarme la amiază în loc să meargă în campanie electorală, alalalt în ziua votului stă şi nu face nimica, mă duc la altul nimica. Unde ai fost, măi? Unde a fost … de la şcoală? Cum să fie la şcoală, mă? Eu ce-s, tâmpit? M-am dus şi am vorbit cu omul nostru. …Să-ţi spun ceva, de luni nu mai vine la şcoală, să se ducă să se odihnească. De luni, la revedere. Nu mai merge cu de-aste feluri. Şi-o spun foarte clar. Toţi directorii de deconcentrate care au fost numiţi politic , directorii de şcoli, toţi care au fost numiţi politic dacă nu participă efectiv la campanie, pleacă acasă. S-a-ncheiat”, îi ameninţă Mircea Govor, potrivit unei înregistrări obţinute de Gândul.

Șeful PSD Satu Mare a făcut o criză de nervi în cadrul ședinței urlând la colegii săi: Să-i ia mama dracului pe toţi, că n-am nevoie de toţi nenorociţii in jurul meu. Deci am nevoie decât de cei cu care pot face treabă, restul valea.  Pleacă la mama dracului toţi, n-am nevoie de niciunul.

Și preoții din jdueț au fost amenințai de Mircea Govor, cu tăiere fondurilor, dacă nu îl susțin pe Ponta.

Contactat de Digi24, Mircea Govor, preşedintele PSD Satu Mare, a declarat: Este o discuţie dată de un ziar… Gândul, de Gândul, da! Şi acolo se spune că aş fi strigat sau aş fi vorbit pe un ton mai ridicat cu colegii mei. A fost o şedinţă, probabil de partid, dar nu ştiu despre ce este vorba, nu-mi aduc aminte. Toţi colegii noştri care participă la şedinţele Biroului Executiv Judeţean sunt colegii noştri de partid. Cei care vor să facă politică şi sunt înregimentaţi politic trebuie să respecte sarcinile de partid. Că sunt directori sau că sunt oameni simpli, că sunt ce or fi, cine nu îşi face treaba poate să plece şi să nu rămână în partid. Biserica ortodoxă, mă rog, acum se poate implica dacă vrea să se implice, nu e nicio problemă. Un preot dacă merge pe stradă, e şi el un cetăţean. Dacă e pe stradă, e un cetăţean şi poate să te ajute. Orice cetăţean care e de acord cu doctrina unui partid sau simpatizează un partid, orice cetăţean cu dreptul de vot poate să voteze PSD.

Victor Ponta s-a clasat pe locul doi, în județul Satu Mare, în primul tur al alegerilor prezidențiale, din 2 noiembrie, la distanță de doar 0,6% față de Klaus Iohannis.

784 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*