Romania participă la dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă

loading...

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat astăzi că preşedintele SUA, Barack Obama a invitat România să participe la dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă. racheta

Băsescu a precizat că este vorba de stabilirea unor componente ale acestuia în ţara noastră. Decizia a fost luată astăzi în cadrul ședinței CSAT : “CSAT a aprobat propunerea părţii americane privind participarea României la sistemul antirachetă. Pe teritoriul naţional vor fi amplasate capabilităţi terestre de interceptare ca elemente componente ale sistemului“, a declarat Traian Băsescu.

Președintele consideră că decizia CSAT este extrem de importantă în consolidarea parteneriatului cu Statele Unite, dar că cel mai mare câştig al României este creşterea nivelului de securitate. Băsescu a ţinut să precizeze că pe teritoriul României nu va fi instalat un sistem împotriva Rusiei. “Noul sistem nu este îndreptat împotriva Rusiei, ci împotriva altor ameninţări“. Potrivit calendarului convenit cu partea americană, sistemul va fi operaţional pe teritoriul ţării noastre începând cu anul 2015.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, joi, că adăpostirea pe teritoriul naţional a unor elemente de scut antirachetă echivalează cu supunerea la riscuri explicite din partea celor împotriva cărora s-a creat scutul respectiv. El a arătat că decizia în acest sens este foarte importantă şi numai printr-o dezbatere publică sănătoasă şi informată, precum şi cu un vot democratic în Parlamentul naţional, se va ajunge la o decizie finală cu privire la acest subiect.

250 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*