Ponta, criticat dur din toate părțile pentru discursul pro Putere din Parlament

Liderul PSD, Victor Ponta este pus la zid atât de liberal, conservatori cât și de către o parte din colegii de partid, pentru discursul susținut în Palrament la investirea Guvernului Ungureanu.

Scandal în nul USL după discursul modest și pacificator al lui Ponta la adresa noului Guvern condus de Mihai Răzvan Ungureanu.

Crin Antonescue ste supărat pe Ponta pentru că acesta nu a respectat decizia luată în cadrul USL de a boicota complet investirea noului Guvern. Ponta a încălcat greva parlamentară și a mers joi în Parlament pentru a lua cuvântul la inversitrea noului Guvern.

Discursul său, a fost lipsit de critici vehemente la adresa noului Guvern fapt ce i-a enervat foarte tare pe liberali, conservatori și pe unii social democrați.

În timp ce Crin Antonescu spune că simţit reprezentat de discursul lui Ponta, Nicușor Constantinescu, Președintele CJ Constanța a spus că discursul a fost o mare gafă.

“Este o mare gafă şi o deziluzie”, a declarat pentru Gândul, Nicușor Constantinescu.

“Nu ne potrivim stilistic cu suflul nou al discursului lui Ponta (…) Nu m-am simţit reprezentat de discursul său din Parlament. Este nevoie de unitatea tuturor celor care nu sunt în solda lui Băsescu. PNL ese hotărât să îşi facă datoria. Avem încrederea că partenerii din USL gândesc la fel. Apelul meu către partenerii noştri în care avem încredere este de a nu uita cu cine ne batem: ne batem împotriva regimului Băsescu”, a spus Crin Antonescu.

Întrebat despre supărarea liberalilor după discursul său, Victor Ponta s-a limitat să spună că este vorba de „o diferenţă de stil”.

Adresându-se premeirului Ungureanu, Ponta a spus de la tribuna Parlamentului că: Vţi avea tot sprijinul din partea noastră la taxarea marilor averi, cred că le putem taxa cu mai mult de 1% în aceste vremuri de criză. Această declarație a fost interpretată de liberali și conservatori ca un sprijin oferit de Opoziție actualului Guvern.

După reacțiile engative venite din partea PNL și PC, Ponta și-a mai nuanțat discursul din Parlament supunând că:una din principalele critici ale puterii este aceea ca opoziţia nu are soluţii, că doar critică şi nu face nimic.Nu există nicio intenţie a PSD sau a USL de a sprijini acest Guvern.

1 comentariu   | 127 vizualizari


Citeste si...

1 Comment »

  1. Liviu

    Ponta ai luat-o razna prietene ?!?

    comment-bottom

Leave a comment

*


Statistici web
meditatii matematica web hosting fii reporter exclusivNEWS