Mircea Diaconu a fost ales vicepreședinte al Comisiei de cultură din Parlamentul European

loading...

Mircea Diaconu, membru al grupului ALDE din Parlamentului European, a fost ales luni, în funcția de vicepreședinte al Comisiei de cultură și educație a legislativului european.

mircea diaconu - parlamentul europeanÎn timp ce ANI se dă peste cap ca să-l scoată din Parlamentul European cu orice preț, forumul european îl răsplătește pe Mircea Diaconu cu o funcție importantă.

Eurodeputatul independent, Mircea Diaconu a devenit luni, vicepreședinte al Comisiei de Cultură din legislativul european. 

Am parcurs rapid proiectele legislaturii trecute, unele neterminate încă, subiecte interesante venite de la Comisie și am notat cel puțin patru subiecte fabuloase acolo care mă încântă. Încep cu cinematografia, e un proiect pe cinematografie fenomenal. Problema nu este să faci filme, ci să le vinzi, iar noi asta nu știm; noi facem filme geniale, dar nu le vindem și asta e ceea ce mă pasionează la nivel european cu adevărat”, a declarat Mircea Diaconu.

Eurodeputatul s-a declarat foarte încântat din noua poziție ca fiind un punct strategic din care poate să miște niște roți pentru cultura europeană: Așa trebuie pusă problema, cultura română făcând parte din cultura europeană, așa trebuie gândit ca un tot. Singura problemă care a apărut astăzi a fost că în echipa de conducere a Comisiei de cultură a PE sunt singurul bărbat și au fost îngrijorări între ceilalți membri ai comisiei legate de cum o să mă descurc eu singur bărbat între acele doamne minunate. Am promis că o să mă descurc.

733 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*