Mihai Stănişoară și-a dat demisia din funcţia de deputat dar și din cea de membru al PLR

loading...

Mihai Stănişoară și-a dat miercuri, demisia din Camera Deputaților dar și din Partidul Liberal Reformator condus de Călin Popescu Tăriceanu.

mihai stanisoaraMihai Stănișoară a renunțat la mandatul de deputat și la politică. Sătul de plimbat prin trei partide în nici doi ani de zile, Stănișoară a decis să pună capăt politicii.

”După o îndelungată deliberare şi autoanaliză, am hotărât ca drumul pe care îl voi urma de acum înainte să nu mai includă, cel puţin pentru o perioadă, politica de partid sau cea parlamentară. Sunt convins că experienţa şi profesionalismul meu vor putea fi puse şi de acum înainte în slujba unor proiecte importante, care să vizeze dezvoltarea socio-economică a României, în context intern şi internaţional. Celor care m-au votat şi care mi-au încredinţat mandatele de membru al Parlamentului României, le mulţumesc şi îi asigur de respectul meu şi de recunoştinţa mea. Activitatea politică pe care am desfăşurat-o a avut mereu în centru rezolvarea problemelor comunităţii pe care am reprezentat-o. Le mulţumesc celor cu care am avut onoarea şi privilegiul de a colabora în cei 15 ani de serviciu public, administrativ şi politic, atât la nivel naţional, cât şi local. Gândurile mele bune se îndreaptă şi către reprezentanţii mass-media, cărora le urez, cu preţuire, succes şi inspiraţie”, precizează Stănişoară.

Mihai Stănişoară a avut două madate de deputat între 2000 şi 2008, iar din 2008 şi până în 2012 a fost senator. În 2012, el a fost ales din nou deputat într-un colegiu din judeţul Mehedinţi.

Stănişoară a fost membru al PDL şi chiar vicepreşedinte al partidului şi lider al grupului deputaţilor democrat-liberali până în martie 2013, când s-a înscris în PNL, anunţând că acest partid este singurul care “poate susţine şi implementa cu succes politici de dreapta în România”.

În iunie 2014, el a anunţat că îl urmează pe Călin Popescu Tăriceanu în Grupul de Iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale, devenit ulterior PLR.

Camera Deputaţilor a luat act, miercuri, de demisiile din funcţia de deputat ale lui Vasile Mocanu şi Mihai Stănişoară, urmând ca vacantarea posturilor să fie votată la şedinţa de vot final.

Deputatul PSD Vasile Mocanu şi-a depus, pentru a doua oară, demisia din Parlament cu data de 20 aprilie, prima dată fiind în 1 martie, pe motiv de boală, dar atunci Biroul Permanent a decis să o amâne, pentru ca liderul grupului PSD Marian Neacşu să discute cu acesta, să vadă dacă nu se răzgândeşte.

754 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*