Legea anticomuniști votată după 20 de ani

loading...

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, Legea lustraţiei, un proiect legislativ aflat în traseul legislativ de cinci ani. Decizia a fost luată, prin vot nominal, cu 203 voturi favorabile, 40 împotrivă şi 12 abţineri.

Camera-deputatilorDezbaterile în plenul Camerei au fost marcate de acuze pe care şi le-au aruncat unii altora reprezentanţii partidelor. Unii dintre aleşi au criticat, precum Niculae Mircovici, membru al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, modificările aduse în comisie proiectului legislativ, prin care o serie de categorii de persoane au fost excluse de pe lista lustrabililor.

Nu au lipsit nici replici acide între reprezentanţii PNL şi cei ai PDL care şi-au reproşat fiecare nepromovarea la timp a legii. Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a acuzat PNL că, în perioada în care a deţinut preşedinţia acestui for prin Bogdan Olteanu, “a ţinut la sertar” Legea lustraţiei pentru că “a lăsat capul în jos şi a acceptat lesa pusă de PSD”.

La rândul său, liberalul Mihăiţă Calimente a acuzat PDL că “are tupeul să fie iniţiatorul Legii lustraţiei”, susţinând că reprezentanţii acestui partid au făcut “harcea-parcea” proiectul de lege, întrucât membrii săi ar fi fost direct vizaţi în anii 1990.

Legea lustraţiei care a fost prezentată în plen de iniţiatorul acesteia, liberalul Eugen Nicolăescu, a fost votată prin vot nominal, la propunerea acestuia, pentru “dreptate, respect, patriotism, speranţă”.

Pe mulţi îi ştim pe alţii îi arată cu degetul societatea civilă , iar alţii care se simt cu musca pe căciulă şi privesc partea plină a paharului şi anume faptul că textul legii nu îi vizează pe ei, uşurare pentru aceştia. Ceea ce mai poate face legea pentru aceştia în forma actuală nu e altceva decât o menţionare a celor care ne-au condus aproximativ 20 de ani, iar acum sunt morţi sau pensionari. Societatea nu se va schimba şi nici nu va fi mai bună, dacă lustraţia nu va fi percepută ca şi o auto penitenţă pentru că, în esenţă, toţi vor găsi ca pozitive acţiunile lor din trecut până la Revoluţie”, a spus Nicolăescu, adăugând că actul în sine trebuie să depăşească nivelul simbolic şi cel de vendetă politică şi să desăvârşească ceea ce s-a început prin proclamaţia de la Timişoara.

Nicolăescu a mai spus că, în calitate de iniţiator al Legii, nici după cinci ani nu consideră “că este aceasta este tardivă, că timpul a avut rol de panaceu”.

381 1
loading...
One Comment

Lasă un comentariu

*

*

  • Ilie Cristian
    21 June 2010 at 14:10 -

    Adevaratii comunisti sunteti voi…voi toti care ati condus tara pe fundul prapastiei timp de 20 de ani!Voi toti care ati ingradit tara intr-o saracie lucie.Voi toti care ati dezarmat tara de putinul curaj pe care-l mai avea!Voi toti o sa platiti pentru ce ati facut si nu doar voi…ci si neamurile voastre, pana la ultimul grad de inrudenie.Cand va venii Vadim la putere sa va trageti singuri un glont in cap ca sa scapati de tortura ce va asteapta.inainte de asta sa lasati cardurile bancare la voi…sa inapoiati tarii ce ati furat timp de 20 de ani!va acopera toate televisiunile cat si presa…credeti ca sunetm asa inculti sa nu vedem asta?Incercati sa inlaturati nume precum PRM sau Vadim Tudor din orice subiect spus la tv sau in presa.PRM e PRM..Romania e mai mare decat o puteti vedea pe harta.Romania e o “romanie mare!”