Klaus Iohannis, ales preşedinte interimar la PNL

loading...

Primarul orașului Sibiu, Klaus Iohannis a fost ales, luni, preşedinte interimar la PNL, până la organizarea congresului extraordinar de la sfârşitul lunii iunie.

klaus iohannisLa două zile de când Crin Antonescu a renunţat şi la funcţia de şef interimar al partidului, Biroul Politic al Partidului a decis în ședința de luni să-l numească interimar pe Klaus Iohannis.

Bună ziua! Tocmai am terminat ședința Biroului Politic Național, s-au luat câteva hotărâri care cred că sunt destul de importante și îmi face plăcere că pot să vi le comunic.A fost vorba, în primul rând, de punere a în practică a hotărârii luate de domnul președinte Crin Antonescu de a se retrage din toate funcțiile inclusiv cele interimare, am luat act de această decizie a domnului președinte Antonescu. Mai mulți dintre noi i-am mulțumit pentru activitatea extraordinară pe care a depus-o în calitate de președinte de partid, activitate pe care a îndeplinit-o timp de 5 ani și cred că putem fi cu toții de acord că a fost un președinte excepțional pentru Partidul Național Liberal.  Conform statului, în calitate de prim-vicepreședinte, am preluat interimar funcția de președinte al partidului. Am luat câteva decizii mai degrabă de ordin administrativ în ce privește organizarea Congresului. Am hotărât câteva lucruri care vor fi discutate la Congres. Aș menționa, dintre acestea, fiindcă unele sunt, sigur, chestiuni organizatorice, altele sunt chestiuni de fond, am hotărât să discutăm apartenența Partidului Național Liberal la grupul PPE. Este o temă foarte importantă, care va fi dezbătută prima dată în organizațiile județene și pe urmă la Congres. Am propus, de asemenea, comisiei care se ocupă de adunarea propunerilor de modificare pentru statutul nostru să facem câteva modificări în statutul PNL. Vreau să menționez doar câteva din aceste propuneri, fiindcă ele vor afecta modul în care funcționează în perioada de după congres partidul. Am propus ca toate funcțiile eligibile să fie la alegere liberă. Deci nu se va merge, după propunerea mea, sigur, nu se va merge pe listă de moțiune cu o listă de persoane, ci fiecare poziție, începând de la președinte la vicepreședinte, la secretar general, se va ocupa prin competiție directă în cadrul partidului. De asemenea, am propus să se renunțe la poziția la poziția de prim-vicepreședinte. Acestea sunt câteva din propunerile pe care eu le-am făcut. Biroul Politic nu are atributul de a le aproba sau dezaproba, dar ele au fost discutate, au fost dezbătute și cu siguranță, la momentul oportun, Congresul va hotărî asupra a ceea ce se va regăsi în statut”, a declarat Klaus Iohannis.

Pe 26 mai, Crin Antonescu a demisionat din funcţia de preşedinte al PNL, precizând că decizia sa este irevocabilă şi unilaterală, după ce partidul a luat doar 15% la alegerile europarlamentare.

După ce s-a văzut în fruntea partidului, preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat că ar fi dispus să candideze la alegerile prezindenţiale în cazul în care i s-ar propune acest lucru.

În cazul în care îmi propune cineva așa ceva, sunt dispus“, a spus Iohannis, potrivit Agerpres.

Iohannis a ţinut însă să precizeze că acesta este un punct de vedere personal şi că decizia în acest sens trebuie luată de congresul partidului.

725 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*