Breaking news

Gabriel Oprea a devenit Ministru de Interne, după ce Băsescu a semnat decretul

loading...

Gabriel Oprea, președintele UNPR, a depus miercuri, la ora 14.00, la Cotroceni, jurământul de învestitură în funcția de Ministru de Interne și în cea de vicepremier interimar în Guvernul Ponta III.

gabriel oprea - maiGabriel Oprea este primul și singurul ministru al Guvernului Ponta III. Acesta a depus, miercuri, la Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Internelor, în prezenţa şefului statului, a premierului, a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea şi a vicepreşedintelui Senatului, Cristian Dumitrescu. Și asta pentru că Băsescu a semnat decretul de numire în funcție întrucât în câteva zile expira interimatul la Interne.

Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 5 martie a.c., Decretul prin care se ia act de demisia domnului Gabriel Oprea, viceprim-ministru, şi se constată încetarea funcţiei acestuia de membru al Guvernului. De asemenea, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 5 martie a.c., Decretul prin care se numeşte în funcţia de membru al Guvernului, ministru al Afacerilor Interne, domnul Gabriel Oprea şi se desemnează domnul Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, ca viceprim-ministru interimar şi prin care încetează efectele Decretului nr. 17/2014 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014”, se precizează în comunicatul de presă al Administrației Prezidențiale.

După depunerea jurământului de către Gabriel Oprea, Băsescu nu a spus niciun cuvânt, iar ceremonia s-a încheiat sec și foarte rapid. Băsescu și Ponta au discutat mai apoi în privat despre semnarea decretelor pentru toți miniștrii noului cabinet. Negocierile au eșuat, întrucât Băsescu refuză să semneze decretele de numire în funcție pe motiv că înțelegerea cu UDMR nu se regăsește în programul de guvernare. Și în plus, Băsescu invocă contestația depusă de PDL și PMP, la CCR cu privire la votul de învestitură a Guvernului Ponta III.  CCR a anunțat miercuri că se va reuni în ședință abia sâmbătă pentru a discuta sesizarea PDL și PMP.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata