Eșec lamentabil în Parlamentul României. Moțiunea de cenzură a PNL, respinsă

loading...

Parlamentul României a respins marți, moțiunea de cenzură inițiată de PNL și PDL la adresa guvernului Ponta. 207 parlamentari au votat pentru, 8 împotrivă iar restul s-au abținut. Pentru dărâmarea Guvernului, liberalii aveau nevoie de minim 276 de voturi pentru.

ponta in parlamentGuvernul Ponta a rezistat și celei de-a patra moțiuni de cenzură. Liberalii s-au făcut de râs în Parlamentul României.

Moţiunea de cenzură a PNL – “Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta” – a fost semnată de 183 de parlamentari ai opoziţiei și votată de 207 senatori și deputați.

UDMR a votat pentru dărâmarea Guvernului deși are încă membri în structurile guvernamentale.

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că UDMR încă este reprezentat în structuri guvernamentale importante, astfel încât nu înţelege dacă liderul Uniunii, Kelemen Hunor, atunci când critică Guvernul, se referă la toată activitatea Cabinetul sau membrii UDMR fac excepţie.

“Am constatat, fără patimă, în discursul domnului preşedinte de la UDMR, că ar fi fost mult mai bine ca textul moţiunii să cuprindă critici la adresa guvernării, care este foarte proastă. În acelaşi timp, au zis ca nu cumva să apară răzbunări. Ce răzbunări să apară? Asta n-am înţeles, am fost foarte atent, n-am înţeles exact dacă atunci când critica guvernarea acum câteva minute aici se referea la toţi cei care sunt în guvernare sau cu excepţia membrilor UDMR care încă ocupă posturi importante în structurile guvernamentale”, a spus Dragnea, în replică la discursul liderului UDMR Kelemen Hunor.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, că formaţiunea politică pe care o conduce va vota moţiunea de cenzură, adăugând că vrea să creadă “că nu se pune problema răzbunării politice din cauza unui vot exprimat în Parlament”.

Membrii grupurilor parlamentare ale UDMR, de data aceasta, vor vota împotriva Guvernului. În acelaşi timp, votul nostru nu este şi nu trebuie considerat ; de cenzură, ştiu că trăim vremuri când nuanţele nu îşi găsesc sau îşi găsesc foarte greu locul, lucrurile se văd în alb şi negru, mesajele politice sunt extrem de simplificate, fără nunanţe, fără detalii, dar realitatea niciodată nu este aşa, moţiunea de cenzură ca instrument constituţional şi democratic trebuie să se îndrepte împtriva Guvernului şi nu împotriva unui singur membru, fie şi el primul dintre miniştri”, a declarat Kelemen Hunor.

Ponta și Gorghiu s-au atacat reciproc în timpul dezbaterii la moțiunea de cenzură.

Ponta a declarat, marţi, la dezbaterea moţiunii de cenzură a PNL, că el nu a semnat niciun fel de contract cu societăţi de stat, acestea fiind făcute între avocatul Dan Şova şi şeful AVAS de la acea vreme, Teodor Atanasiu, care era consiliat de actualul lider PNL Alina Gorghiu.

“Se vorbeşte acolo despre contracte. N-am semnat niciodată niciun fel de contracte cu vreo societate cu capital de stat. Ştiu că a semnat domnul Şova cu societăţi din portofoliul AVAS, condus atunci de domnul Teodor Atanasiu. Deci dumneavoastră vreţi acum să-mi dau eu demisia pentru că Atanasiu şi Şova au semnat nişte contracte. Care e logica?”, a spus Ponta, în timpul dezbaterilor asupra moţiunii de cenzură a PNL.

Premierul a explicat, ironic, că poate fostul şef AVAS, liberalul Teodor Atanasiu, “a fost sfătuit greşit” de consiliera sa de la acea vreme, Alina Gorghiu, care era şi avocat “şi care ştia foarte bine ce înseamnă contracte cu statul”.

“Dacă cumva le-a uitat doamna consiler-avocat Gorghiu, am în faţă aşa: contract Gorghiu, Pop şi Asociaţii – AVAS, 25.000 de euro, plus TVA. Gorghiu, Pop şi Asociaţii – AVAS, 10.000 de euro, plus TVA. Gorghiu, Pop şi Asociaţii – AVAS, 6.000 de euro, plus TVA. (…) Gorghiu, Pop şi Asociaţii – AVAS, 15.000 de euro, plus TVA. Gorghiu, Pop şi Asociaţii – AVAS, 10.000 plus TVA. (…) Sunteţi cam scumpă, doamna Gorghiu“, a spus Ponta.

Alina Gorghiu a respins acuzaţiile pe care i le-a adus lui Victor Ponta, spunându-i acestuia să demonstreze acest lucru şi să se uite în oglindă: Am să închid într-o singură frază acuzele pe care le aduceţi în faţa colegilor noştri. Aţi căutat tot ce aţi putut să găsiţi şi aţi găsit nimic. Mi-aţi făcut plângeri, l-aţi pus pe domnul Cazanciuc să mă ameninţe cu tot felul de lucruri care nu stau bine unui om politic. Dacă găsiţi cel mai mic argument pentru care să se spună despre mine că există vreo urmă că am încălcat legea, vă rog să demonstaţi acest lucru. De acuze m-am săturat. Dumneavoastră suteţi în instanţă, dar toţi alţii sunt corupţi. Uitaţi-vă în oglindă, domnule Ponta.

În paralel cu dezbaterea și votul de la moțiune, liberalii au organizat un miting în Parcul Izvor, de lângă Palatul Parlamentului, la care au participat aproximativ 4000 de persoane.

Ultima moţiune de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului- “Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!”- a fost dezbătută în 12 iunie. Moţiunea a fost respinsă, fiind înregistrate 194 de voturi “pentru”, faţă de 278 necesare pentru adoptare, alte 13 voturi fiind “împotrivă”, iar 7 anulate. În total, în actuala legislatură, ca urmare a ruperii USL şi modificării majorităţii parlamentare, au fost depuse trei moţiuni de cenzură împotriva Cabinetului Ponta, cea dezbătută marţi fiind a patra.

740 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*