De râsul curcilor. Politicienii au anulat sesiunea parlamentară extraordinară dedicată codului fiscal

loading...

Au convocat degeaba sesiune parlamentară extraordinară pentru votarea codului fiscal. Politicienii au venit degeaba luni la Parlament. Liderii de grup au decis să se mai consulte încă trei zile în legătură cu votul final pe codul fiscal şi să îl voteze abia după 1 septembrie.

Camera-deputatilorPentru că membrii Comisiei de buget nu au reuşit să elaboreze un raport, sesiunea parlamentară extraordinară referitoare la Codul fiscal, a fost anulată. Anunţul a fost făcut de Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu

“Am constatat că există un consens politic declarat public între partidele parlamentare pentru ca discuţiile pe marginea Codului fiscal, consultările cu experţii, cu specialiştii să continue. Având în vedere importanţa Codului fiscal şi impactul acestuia asupra economiei pe termen mediu şi lung şi în lipsa raportului comisiei sesizate pe fond, nu putem să facem discuţia şi dezbaterea sesizării de reexaminare transmisă de preşedinte”, a explicat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în plen.

Cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis va fi dezbătută de Parlament în sesiunea ordinară, care începe în 2 septembrie.

“Sesiunea extraordinară nu se va putea ţine, vom amâna pentru săptămâna viitoare, când va fi sesiune ordinară, dezbaterea pe marginea sesizării făcute de preşedintele Klaus Iohannis“, a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Decizia Senatului vine la scurt timp după ce preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea a anunţat, la finalul şedinţei Coaliţiei, că PSD cere amânarea dezbaterilor parlamentare privind Codul Fiscal şi doreşte o reuniune a liderilor partidelor parlamentare pentru joi, astfel încât să se ajungă la o decizie politică.

Propunerea noastră este ca în această săptămână, posibil joi, să avem o întâlnire a liderilor partidelor politice ca, pe baza discuţiilor tehnice, să luăm o decizie politică astfel în sesiunea normală (n.r. – parlamentară) să luăm o decizie în privinţa Codului fiscal. Practic nu mai putem vorbi de o sesiune extraordinară a Parlamentului“, a adăugat Dragnea.

Şi şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, programată pentru luni, ora 13.30, a fost anulată..

Iniţial, Parlamentul a fost convocat, în perioada 24-26 august, în sesiune parlamentară extraordinară pentru dezbaterea cererii de reexaminare a Codului Fiscal, formulată de preşedintele Klaus Iohannis.

636 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*