Breaking news

Dan Motreanu: Dragnea a recunoscut planul “Ponta – Preşedinte” pentru care PSD a rupt USL

loading...

Liberalul Dan Motreanu spune că Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a recunoscut, sâmbătă la Braşov, planul PSD de a-l “retrage” pe premierul Victor Ponta, din decembrie,  la Cotroceni.

antonescu si pontaPNL spune prin vocea lui Dan Motreanu că PSD a confirmat faptul că Victor Ponta va candida la prezidențiale și că din acest motiv, social democrații au rupt USL.

Recunoaşterea publică de către dl. Dragnea a planului “Ponta – Preşedinte” este o confirmare clară, târzie şi deloc surprinzătoare pentru liberali  a vechilor intenţii  în acest sens ale Partidului Social – Democrat. Pentru a-şi impune un candidat propriu pentru Cotroceni a fost nevoie ca PSD să rupă, într-o formă sau alta, USL, lucru care s-a şi întâmplat în acest an. Faptul că lui Victor Ponta îi este frică să candideze contra lui Crin Antonescu la prezidenţiale nu înseamnă că planul prezidenţiabilului PSD nu ar fi existat de la bun început în partid. Deşi a negat din răsputeri în ultimii doi ani dorinţa sa de a nu respecta înţelegerea din  USL privind desemnarea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, ca şi candidat al USL la alegerile prezidenţiale, PSD a dovedit, prin postarea de ieri a premierului şi confirmarea de azi a vicepremierului, că a urmărit tot timpul ca PSD să obţină toată puterea, nu doar funcţia de prim-ministru, ci şi cea de preşedinte al României. Această sete de putere a PSD a devenit de nepotolit odată cu venirea la putere în 2012. Treptat, PSD a căutat să acapareze totul, încercând cu disperare să elimine din ecuaţia guvernării PNL. Prin lansarea lui Victor Ponta pe orbita alegerilor prezidenţiale, PSD dă un semnal clar şi “persoanelor fizice”, din afara partidului,  cu care până la urmă s-a aliat și de care s-a folosit în stilul cinic caracteristic: candidatul la prezidenţiale e din PSD, joaca de-a pseudocandidatul din exterior s-a terminat ! Eşecul la prezidenţiale al lui Victor Ponta va fi cea mai bună lecţie pe care românii o pot administra fostului partid-stat a cărui luciditate politică este, din păcate, mai mereu afectată, odată cu ajungerea la putere”, spune Dan Motreanu.

Sâmbătă, Liviu Dragnea a răspuns la o întrebare a jurnaliștilor cu privire la sensul mesajului postat de Ponta pe facebook, prin care anunța că se retrage. Dragnea a spus că Ponta se retrage la ….Cotroceni.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata